Un spital de urgenţă din Bucureşti a plătit 1 milion de lei factura la curentul electric

Un spital de urgenţă din Bucureşti a plătit 1 milion de lei factura la curentul electric
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că un spital de urgenţă din Bucureşti i-a transmis că a plătit un milion de lei factura la curentul electric, iar creşterea preţurilor la utilităţi ajunge la 50% sau 60%, pentru un spital, pe ultimul trimestru din acest an.

Ministerul a mai afirmat că s-a făcut o analiză a acestor cheltuieli în 355 de spitale din toată ţara şi a anunţat că va propune Guvernului să se găsească o soluţie de compensare astfel încât banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi.

ADVERTISING

”Am făcut la cele 355 de spitale, pentru energia electrică creşterea este de 40 şi ceva la sută, în jur de 45%, pentru cele trei luni, din iulie, august, septembrie 2022, comparativ cu anul trecut, în timp ce pentru gaze este de 79 şi ceva la sută”, a spus Rafila, în emisiunea Talk News de la Profit News TV.

El a precizat că o creştere de 50% sau 60% pentru acest trimestru al treilea, pentru un spital, înseamnă mai puţini bani pentru medicamente, pentru produse sanitare.

”O să vin cu o propunere concretă adresată Guvernul României, Ministerului de Finanţe, ca să găsim o soluţie ca această diferenţă să poată să fie compensată şi banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi, mai ales că şi acolo vedem creşteri pe toate palierele”, a afirmat Rafila.

ADVERTISING

Întrebat ce se întâmplă cu spitalele care nu corespund din punctul de vedere al condiţiilor de cazare, ministrul a spus că acestea nu se se pot închide decât dacă ai ce pune în loc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇