Nici Guvernul nu primește facturile de energie la timp. Câtă economie a făcut la curent în acest an

Nici Guvernul nu primește facturile de energie la timp. Câtă economie a făcut la curent în acest an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Și la Palatul Victoria există un decalaj în ceea ce privește emiterea facturilor de energie electrică, ultima factură emisă fiind cea pentru luna august, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Fiind în luna noiembrie deja, v-am spus că (ultima factură-n.red.) vizează luna august, deci există încă un decalaj. Există acumulate nu doar în cazul Palatului Victoria, ci și în alte cazuri, chiar și în cazul unor gospodării, întârzieri în privința eliberării unor facturi”, a spus Dan Cărbunaru.

ADVERTISING

Acesta a prezentat și economiile de energie electrică realizate de Palatul Victoria în acest an.

„În privința Palatului Victoria, au fost reduceri semnificative, cel puțin potrivit facturilor care au venit până acum, și mă refer la cele care acoperă inclusiv luna august. Există economii pentru aceste opt luni ale anului, pentru care există facturi emise și care au ajuns la sediu, de aproximativ 200.000 de kilowați-oră.

Asta înseamnă că în medie au existat între 7.000 și chiar aproape 50.000 de kilowați mai puțin față de lunile corespondente ale anului trecut”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

ADVERTISING

Acesta susține că valoarea facturilor s-a menținut în unele luni la valori apropiate de cea din anii anteriori.

„Ceea ce premierul a cerut, s-a întâmplat, economisirea de energie la nivelul Guvernului este o realitate”, a adăugat Dan Cărbunaru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇