Ciucă spune cum face economie la curent

Ciucă spune cum face economie la curent
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că în biroul său şi încăperile adiacente biroului funcţionează 50% din instalaţiile de iluminat, în contextul economisirii energiei electrice.

„La nivelul Guvernului, încă de acum 3 săptămâni fiecare minister a prezentat planul propriu de reducere a consumului de energie. Un exemplu foarte bun, sigur nu e bine să dai un exemplu personal, dar vă pot spune că la mine în birou şi în încăperile adiacente biroului funcţionează 50% din instalaţiile de iluminat. Mai mult decât atât, din evaluările pe consumului de energie se constată o scădere a consumului de energie între 5 şi 10%”, a explicat Nicolae Ciucă, vineri la Arad.

ADVERTISING

Acesta a oferit şi exemple pentru economisirea curentului luate la nivelul ministerelor.

„Două exemple concrete pentru toate ministerele ar fi înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele care sunt eficiente din punctul de vedere al consumului de energie şi cea de-a doua reducerea timpului de iluminare murală pe timp de noapte. Ştiţi foarte bine că erau iluminate clădirile instituţionale toată noaptea. La Guvern se opreşte iluminatul la ora 12.00 şi analizăm chiar reducerea începând cu ora 22.00”, a conchis Ciucă.

ADVERTISING

La rândul său, ministrul de Interne Lucian Bode a spus că, încă din luna august, au fost luate măsuri la nivelul MAI pentru reducerea consumului de energie.

El a vorbit şi despre reducerea programului de lucru până la 17.00 sau 18.00, excepţie făcând activităţile care necesită prezenţa în mod permanent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇