Marea Britanie le închide ușa imigranților din UE slab calificați

Marea Britanie le închide ușa imigranților din UE slab calificați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu o zi înaintea expirării termenului până la care cetăţenii comunitari ce doresc să rămână în Regatul Unit pot solicita primirea rezidenţei în această ţară, mesajul guvernului de la Londra este clar: locurile de muncă slab calificate vor trebui să fie acoperite de acum înainte cu lucrători britanici.

Într-un interviu acordat agenției EFE, secretarul de stat însărcinat cu imigraţia în Ministerul de Interne britanic, Kevin Foster, a exclus posibilitatea relaxării măsurilor stricte privind imigraţia post-Brexit pentru ca astfel de sectoare să găsească mai uşor forţă de muncă, dar le-a garantat cetăţenilor comunitari care au obţinut un statut de rezident (sau aşteaptă să-l obţină) că le vor fi protejate drepturile.

ADVERTISING

''Libertatea de circulaţie (cu UE) s-a terminat. Accept că va exista o perioadă de reajustare pentru anumite afaceri, dar imigraţia este parte a strategiei britanice pentru piaţa forţei de muncă.

Atunci când există milioane de persoane în şomaj temporar (ERTE) şi mult mai mulţi oameni faţă de martie anul trecut care primesc ajutor de şomaj, ar fi surprinzător ca soluţia pentru acoperirea posturilor vacante să fie angajarea din străinătate sau relaxarea regulilor privind imigraţia'', a explicat oficialul britanic.

Prin urmare, el a îndemnat angajatorii britanici ca pentru muncile slab calificate să caute cu prioritate angajaţi în ţară şi să renunţe la practica de a contracta persoane din străinătate pe care să le plătească cu un salariu minim, mai ales că în lunile următoare în Regatul Unit va înceta programul de şomaj temporar.

ADVERTISING

În prezent, exemplifică Kevin Foster, în circumscripţia pe care el o reprezintă sunt peste 7.000 de persoane care beneficiază de acest program, multe dintre ele provenite tocmai din sectorul HoReCa ce se plânge acum de lipsa forţei de muncă.

Atenție la termen!

Pe 30 iunie expiră termenul pentru solicitarea rezidenţei în Regatul Unit, în cadrul procedurii #EUSettlementScheme destinată cetăţenilor europeni care se aflau pe teritoriul acestei ţări până la 31 decembrie 2020.

Vor exista totuşi câteva excepţii, cum este cazul persoanelor cu probleme de sănătate, precum şi cel al persoanelor eligibile pentru obţinerea unui statut de rezident în Regatul Unit, dar care nu au solicitat încă acest statut.

ADVERTISING

Persoanele identificate de guvernul britanic că se încadrează în această ultimă situaţie vor primi notificări să solicite un statut de rezident în cel mult 28 de zile.

Conform datelor Ministerului de Interne britanic, au fost primite din partea cetăţenilor europeni circa 5,6 milioane de cereri pentru obţinerea unui statut de rezident în Regatul Unit, majoritatea soluţionate favorabil.

Românii, printre cei mai numeroși migranți din UK

Până la sfârşitul lunii martie 918.270 de cetăţeni români au cerut statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în cazul a 852.310 dintre ei cererea fiind aprobată.

Românii sunt pe locul doi, după polonezi, în ordinea numărului cererilor aprobate.

Însă numai 33% dintre românii cu cererea aprobată au primit statutul de rezident permanent ('settled status'), ceilalţi obţinând statutul de rezident temporar ('pre-settled status'), în timp ce procentul polonezilor care au obţinut statutul de rezident permanent este de 77%.

Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani.

Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cetăţenii europeni care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte.

Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).

Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care au obţinut sau urmează să obţină statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.

Citește articolele zilei pe Spotmedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇