Procesul de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, unul dintre cele mai mari și mai cunoscute din România, a fost în linii mari finalizat. Nivelul apei mai poate scădea punctual cu câțiva metri în perioada următoare, însă etapa principală necesară pentru începerea lucrărilor de retehnologizare a fost încheiată.
Potrivit Hidroelectrica, în perioada ianuarie–martie 2026, se desfășoară lucrări asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut pentru a putea fi realizate în condiții de siguranță.
„Procesul de coborâre controlată a nivelului apei din lacul de acumulare Vidraru pentru începerea retehnologizării a fost finalizat. Cota poate avea variații de ordinul câtorva metri, în funcție de evoluția temperaturilor și a precipitațiilor”, a transmis Hidroelectrica, pentru Economica.
În prezent, nivelul lacului este cu aproximativ 7 metri peste cota aprobată în programul de golire pentru această etapă.
Când începe reumplerea lacului Vidraru
Procesul de reumplere a lacului este programat să înceapă în luna aprilie 2026, imediat după finalizarea intervențiilor tehnice care impun menținerea nivelului scăzut al apei.
Ritmul reumplerii va depinde direct de regimul hidrologic și de cantitățile de precipitații din bazinul râului Argeș.
Conform estimărilor Hidroelectrica, în condițiile unei hidraulicități de aproximativ 80% din media multianuală, nivelul minim de exploatare al lacului ar putea fi atins în jurul lunii octombrie 2026. Nivelul cu care publicul era obișnuit înainte de golirea istorică ar putea fi atins abia peste cel puțin un an.
Reluarea producției de energie, din toamna lui 2026
Reluarea producției de energie electrică la Hidrocentrala Vidraru este strâns legată de finalizarea lucrărilor de siguranță ale barajului și de procesul de reumplere controlată a lacului.
Hidroelectrica estimează că în luna octombrie 2026 va fi atins un nivel al apei suficient pentru începerea testelor de repornire a centralei.
În noiembrie 2026 ar urma să fie repuse în funcțiune trei dintre cele patru hidroagregate, în timp ce al patrulea va rămâne în proces de retehnologizare.
Investiție strategică de 200 de milioane de euro
Lucrările de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru au început efectiv în noiembrie 2024, după ce Hidroelectrica a atribuit, în vara aceluiași an, contractul de aproximativ 200 de milioane de euro.
Procesul de golire controlată a lacului a început la 1 august și era programat inițial să se încheie la 28 februarie 2026. Compania Electromontaj, liderul consorțiului care execută lucrările, a anunțat demararea intervențiilor de modernizare în toamna anului trecut.
