BCE a făcut primul pas către un euro digital, alternativa UE la criptomonede

BCE a făcut primul pas către un euro digital, alternativa UE la criptomonede
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Centrală Europeană (BCE) a făcut, miercuri, primul pas spre lansarea unei versiuni digitale a monedei euro, pe fondul unei cereri crescute pentru mijloace electronice de plată şi al unui boom al criptomonedelor.

„Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis astăzi să lanseze faza investigativă a proiectului euro digital”, a informat BCE într-un comunicat de presă.

„Această fază investigativă va dura 24 de luni şi este destinată să răspundă la o serie de aspecte cheie precum designul şi distribuţia”, a mai informat BCE, adăugând că o decizie fermă cu privire la lansarea unui euro digital va fi luată la finalul acestei faze exploratorii.

Instituţia de la Frankfurt a precizat că designul viitoarei monede digitale va fi bazat pe preferinţele utilizatorilor, precum şi pe opiniile exprimate de comercianţi şi intermediari, transmite Reuters.

ADVERTISING

Faza exploratorie va scoate, de asemenea, la lumină modificările legislative care ar putea fi necesare şi care vor fi discutate şi decise împreună cu co-legiuitorii europeni.

Principalul obiectiv al iniţiativei este evitarea situaţiei în care plăţile digitale vor fi lăsate în sarcina sectorului privat, în special dacă utilizarea numerarului va scădea semnificativ, cum s-a întâmplat în Suedia.

"Munca noastră este destinată să asigure că cetăţenii şi firmele din era digitală vor continua să aibă acces la cea mai sigură formă de bani, cei emişi de o bancă centrală", a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Un echivalent electronic al bancnotelor şi monedelor, un euro digital cel mai probabil va fi un portofel electronic pe care cetăţenii din zona euro îl pot păstra la BCE mai degrabă decât la o bancă comercială.

Lansare în 2025

Dacă totul va merge bine, euro digital ar putea fi lansat în jurul anului 2025, oferind cetăţenilor un nou mijloc de plată.

ADVERTISING

BCE vrea să se alăture tendinţei de creştere a plăţilor fără numerar, care s-a amplificat odată cu pandemia de Covid-19.

Chiar şi în Germania, ţară unde numerarul a fost mult timp rege, în 2020, pentru prima dată, consumatorii au plătit mai mult cu cardul decât cu numerar.

BCE se teme că această tendinţă va fi una de care vor profita monedele virtuale private sau valutele străine. În 2019, un proiect al Facebook de a-şi crea propria monedă virtual a provocat un adevărat şoc.

În paralel, mai multe ţări, precum China sau SUA, lucrează la propria lor criptomonedă. Beijingul a început deja testele cu plăţile în e-yuan via telefonul mobil, obiectivul fiind acela de a face din e-yuan o monedă internaţională de referinţă.

"O Europă suverană are nevoie de soluţii de plăţi inovative şi competitive", a declarat recent ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.

ADVERTISING

Cum ar funcționa euro digital

Euro digital va permite gospodăriilor şi companiilor să depună direct această monedă la un cont deschis la banca centrală, la care până acum accesul era rezervat doar băncilor comerciale.

Aceşti bani vor fi protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere, un argument puternic într-un moment în care proiectul de garantare europeană a depozitelor este în impas.

BCE promite o utilizare rapidă, facilă şi complet sigură pentru achitarea cumpărăturilor la supermarket, online via o aplicaţie pe smartphone de exemplu, precum şi în afara domeniului online, cu ajutorul cardurilor de plăţi similare cardurilor de debit.

Miza va fi "convingerea consumatorilor să treacă la un nou mijloc de plată care nu diferă de cele existente în termeni de tratament şi gama serviciilor", estimează Heike Mai, economist la Deutsche Bank.

S-ar putea schimba obiceiurile de plată?

"Obiceiurile de plată ale consumatorilor nu se vor schimba cu lansarea unui euro digital", susţine Guido Zimmermann, analist la LBBW.

Însă acest lucru ar putea să se schimbe în câţiva ani, când numărul şi formele monedelor electronice vor creşte, adaugă analistul.

De exemplu, utilizatorii vor putea efectua viramente sau plăţi între europeni, limitând comisioanele bancare, graţie unui portofel de euro digitali, disponibili 24 de ore din 24.

Diferenţa faţă de o criptomonedă, cum este bitcoin, este că aceasta din urmă nu este un mijloc de plată oficial. Unitatea sa de cont nu este definită de stat, ci este emisă de organizaţii private.

Băncile centrale vor să aducă stabilitatea în lumea foarte speculativă a monedelor digitale, ale căror cotaţii au înregistrat fluctuaţii semnificative în ultimul an.

"Un euro astăzi trebuie să valoreze un euro mâine, în numerar sau digital", subliniază BCE.

Îngrijorări privind viața privată

Instituţia de la Frankfurt trebuie să ţină cont de îngrijorările europenilor cu privire la protecţia vieţii lor private, una dintre principalele preocupări exprimate în sondajele efectuate recent de BCE.

Datele ar trebui să fie mai bine protejate cu un euro digital decât cu alternativele propuse de prestatorii privaţi, asigură BCE.

Principalul risc însă este fuga celor care economisesc spre noile forme de monede, care permit evitarea comisioanelor unui cont de economii clasic, ceea ce ar fragiliza băncile din zona euro.

În consecinţă, BCE analizează posibilitatea de a taxa depozitele în monedă la banca centrală, dincolo de un anumit prag, de exemplu 3.000 de euro, a declarat recent Fabio Panetta, membru în comitetul director al BCE. "Vom continua să furnizăm monede", asigură Fabio Panetta.

Dacă ești pasionat de criptomonede, poate te interesează și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇