Guvernul român începe negocierile pentru cumpărarea portului strategic din Republica Moldova

Guvernul român începe negocierile pentru cumpărarea portului strategic din Republica Moldova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul român începe negocierile pentru cumpărarea portului strategic Giurgiuleşti din Republica Moldova.

Executivul va constitui o echipă pentru iniţierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale ”Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, a acţiunilor integrale deţinute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD, la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova, conform actelor analizate de Profit.ro.

ADVERTISING

Portul Giurgiuleşti este unicul port din Republica Moldova accesibil pentru navele maritime, situat la km 133,8 al fluviului Dunărea, în sudul ţării, fiind mărginit de România şi Ucraina.

harta-Port-Moldova

Danube Logistics SRL este deţinută în totalitate de compania olandeză Danube Logistics Holding BV. Singurul proprietar final al grupului de companii Danube Logistics este BERD.

Echipa de negociere propusă acum pentru achiziţonarea portului moldovean de către statul român va fi condusă de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Stelian Mîndrescu şi va fi formată din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanţelor, Ministerului Transportului şi Infrastructurii şi ai altor instituţii relevante, precizează Profit.ro.

ADVERTISING

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă, a declarat miercuri că la Giurgiuleşti funcţionează două entităţi de infrastructură portuară: Portul Internaţional Liber de la Giurgiuleşti (PILG), care aparţine Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), şi Portul de Stat, care este în proprietatea statului moldovean.

Oficialul a confirmat că BERD poartă discuţii cu mai mulţi potenţiali investitori, inclusiv din România, Turcia, Regatul Ţărilor de Jos şi Danemarca.

Daniel Vodă a precizat că nu există nicio discuţie cu privire la vinderea Portului de Stat, scrie NewsMaker.

ADVERTISING

Încă de anul trecut, premierul Marcel Ciolacu anunțase că România ar putea cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova.

„Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întâmpla cu Odesa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja, prin ministrul Transporturilor, România și-a arătat interesul către BERD - pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD - de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, a precizat premierul la Digi 24.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇