Guvernul a plafonat prețul lemnului de foc

Guvernul a plafonat prețul lemnului de foc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat, miercuri, plafonarea preţului pe metrul cub de lemn de foc, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.

„În urma discuţiilor din coaliţie şi deciziei cu privire la plafonarea preţului, astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă prin care preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub cu TVA inclus, respectiv la brichete de lemn se stabileşte un preţ maxim de 1.500 lei pe tonă cu TVA inclus şi la pelete (…) este maxim 2.000 lei pe tonă cu TVA inclus„, a afirmat ministrul, după şedinţa Executivului.

ADVERTISING

El a precizat că această măsură vine în sprijinul cetăţenilor care sunt afectaţi de creşterile de preţuri pe plan naţional, generate de situaţia internaţională de pe piaţa de profil şi de războiul din Ucraina.

„Creşteri similare se constată pe toate pieţele europene, ne influenţează în mod negativ şi războiul, pentru că am avut cantităţi uriaşe de lemn importate din Ucraina şi această incertitudine a afectat inclusiv piaţa naţională şi este nevoie de un asemenea demers în susţinerea cetăţenilor care pentru sezonul de iarnă folosesc lemnul ca resursă în gospodărie", a menţionat ministrul.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, preţul plafonat este preţul final la consumator şi se referă la toţi comercianţii, toţi agenţii economici, toate persoanele fizice care vând lemn de foc.

„Este preţul final, se referă la toţi cei care vând lemn de foc. Nu există în momentul de faţă o propunere de compensare, este doar plafonarea preţului", a subliniat Tanczos Barna.

Ministrul a adăugat că prevederile ordonanţei intră în vigoare în 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Sunt prevăzute sancţiuni pentru agenţii economici care nu respectă actul normativ şi vând lemnul de foc la un preţ mai mare.

ADVERTISING

Întrebat despre faptul că în proiectul iniţial prevedea plafonarea preţului la 500 lei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat că modificarea s-a făcut la solicitarea prim-ministrului. „Este solicitarea premierului României şi ca atare această modificare a fost prinsă în actul normativ", a afirmat Cărbunaru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇