Finanțele au atras 1,3 miliarde de lei prin Fidelis în august, dublu față de recordul negativ din iulie. Programul rămâne la cele mai slabe niveluri din 2020

Finanțele au atras 1,3 miliarde de lei prin Fidelis în august, dublu față de recordul negativ din iulie. Programul rămâne la cele mai slabe niveluri din 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Ministerul Finanțelor a atras de la populație, prin cea de-a opta ediție de titluri de stat Fidelis a acestui an, aproximativ 1,3 miliarde de lei (423,7 milioane de lei și 168,1 milioane de euro), potrivit datelor analizate după închiderea oficială a ofertei.

Suma atrasă în august este aproape dublă față de recordul negativ din iulie, de doar 660 de milioane de lei, dar rămâne sub media emisiunilor Fidelis din 2025, când programul a atras 21,1 miliarde de lei pe tot anul.

Amintim că suma atrasă în iulie a fost cea mai mică de la reluarea programului Fidelis în 2020 – fapt ce a arătat epuizarea interesului investitorilor prezenți la BVB pentru creditarea statului – cel puțin la dobânzile oferite și inflația din prezent de peste 8% la nivelul lunii iulie. În general, statul lua ușor peste 1,5-2 miliarde de lei prin Fidelis, iar acum a ajuns să atragă aproximativ cât atrage de la bănci la o emisiune regulată.

ADVERTISING

Încă din final de 2025 se manifestă o tendință de scădere a subscrierilor la Fidelis, având în vedere dispariția titlurilor pe 1 an și faptul că dobânzile oferite de Trezorerie nu au fost majorate corespunzător pentru a reflecta riscul politic și prima de inflație. Comparativ, prin Tezaur, unde investitorii sunt mai puțin sofisticați, programul de împrumut de la populație al Finanțelor a mers mult mai bine.

Notă: Investitorii de la BVB sunt mai ”sofisticați” în ideea în care au lejeritatea și exercițiul de a investi în acțiuni listate, care au oferit și oferă nu doar dividende (cu randament în scădere, ce-i drept), ci și randamente mult superioare dobânzilor sau inflației exclusiv din aprecierea acțiunilor.

ADVERTISING

Revenirea din august a venit preponderent grație titlurilor în euro

Revenirea din august a fost trasă în principal de componenta în euro, unde investitorii au subscris 168,1 milioane de euro – aproape dublu față de cele 87,6 milioane de euro din iulie – inclusiv pe fondul dobânzii de 6,3% oferite la titlurile pe 10 ani în euro, cea mai mare din programul Fidelis, a inflației mai mici la euro și a tendinței istorice de depreciere a leului în raport cu euro.

Decizia Moody’s de menținere a ratingului de investment-grade, anunțată vineri, 8 august, chiar în timpul perioadei de subscrieri, este posibil să fi contribuit la îmbunătățirea apetitului investitorilor, în special pe titlurile pe termen lung, care ar trebui să se aprecieze la nivel de preț, în următoarele luni, grație reducerii inflației și posibil a dobânzilor de către Banca Națională a României, dacă incertitudinea politică se disipează.

ADVERTISING

Investitorii de la BVB rămân reticenți în privința titlurilor în lei

Dacă pe componenta în euro revenirea a fost evidentă, pe titlurile în lei subscrierile au rămas modeste față de edițiile lui 2025, cu toate că s-au dublat și acestea comparativ cu recordul negativ din iulie.

Ultimele ediții Fidelis:

  • August: 1,3 mld. lei
  • Iulie: 660 mil. lei
  • Iunie: 940 mil. lei
  • Mai: 715 mil. lei
  • Aprilie: 1,93 mld. lei
  • Martie: 1,17 mld. lei
  • Februarie: 1 mld. lei
  • Ianuarie: 1,87 mld. lei
  • Decembrie: 1,49 mld. lei
  • Noiembrie: 1,31 mld. lei

Trezoreria statului a împrumutat de la populație cu aproape 6 mld. mai mult prin Tezaur

De notat că până acum, cu tot cu ediția din august, Finanțele au atras în acest an de la populație, prin Fidelis, aproximativ 9,6 miliarde de lei. Tezaur compensează în acest an, cu 15,44 miliarde de lei atrași de la populație în cele 7 ediții din acest an pe care Finanțele a publicat date – ediția a 8-a Tezaur se încheie în 20 august.

Per total, anualizând evoluțiile din primele 7-8 luni, atât pe Tezaur cât și pe Fidelis, ținta Finanțelor de a împrumuta 60 de miliarde de lei de în acest an de la populație se prezintă ceva mai greu de realizat. În cele 8 luni de oferte pentru populație, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, pe ambele programe, puțin peste 25 miliarde de lei.

Tendința de temperare de pe Fidelis e explicată și de fiscalitatea în creștere, de șocurile inflaționiste tot mai puternice și de dobânzile oferite – care nu au fost majorate de Trezorerie astfel încât să reflecte prima de risc și inflația situată până recent la 2 cifre.

Citește integral articolul Finanțele au atras 1,3 mld. lei prin Fidelis în august, dublu față de recordul negativ din iulie – Revenire pe investițiile în euro, dar programul rămâne la cele mai slabe niveluri din 2020 pe Curs de Guvernare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google