Dragos Pîslaru: Situația PNRR este roz. Am pierdut 10 milioane de euro pentru că nu am fost în stare să semnăm niște contracte. Cum i-a propus Bolojan să fie ministru

Dragos Pîslaru: Situația PNRR este roz. Am pierdut 10 milioane de euro pentru că nu am fost în stare să semnăm niște contracte. Cum i-a propus Bolojan să fie ministru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Situația legată de fondurile europene este atât de roz încât probabil că era nevoie de cineva care să aibă un pic de competență, explică Dragoș Pîslaru propunerea pe care i-a făcut-o Ilie Bolojan de a ocupa poziția de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în guvernul său.

Am promis multe și am făcut puține, iar Comisia Europeană este îngrijorată. Lucrurile mergeau atât de rău încât am pierdut peste 10 milioane de euro pentru că nu am fost în stare să semnăm niște contracte. Ce mai poate fi făcut? „Probabil că o să avem o cerere nr. 4 şi, cu puţin noroc, 5 şi 6. Dacă nu, doar 5 şi gata, închidem”.

Cum a ajuns ministru

„A fost şi pentru mine o surpriză. Situaţia legată de fondurile europene este atât de roz încât probabil că era nevoie de cineva care să aibă un pic de competenţă, să înţeleagă domeniul şi eventual să şi cunoască lumea de la Bruxelles, să navigheze pe acolo pentru creşterea încrederii, în condiţiile în care avem un parcurs în care am promis foarte multe lucruri şi am realizat foarte puţin din ele, în perspectiva relaţiilor cu Bruxelles-ul.

Încerc să sugerez că este un moment de răscruce în finanţarea europeană pe care o are România. Finanţarea europeană nu este doar despre bani, este despre o mână întinsă pe care UE o oferă României pentru dezvoltare (...)”, a declarat Dragoş Pîslaru, sâmbătă, la Digi 24, informează News.ro.

Întrebat când a fost sunat de Ilie Bolojan, Pîslaru a explicat că în săptămâna de dinaintea învestirii.

„Cred că joi în săptămâna de dinaintea învestirii. (...) M-a rugat să vin, să stăm de vorbă şi atunci m-a întrebat dacă aş fi dispus. M-am suit în avion vineri noaptea, am ajuns sâmbătă la prima oră”, a spus Pîslaru.

Ministrul a adăugat că i-a fost acordat un capital de încredere foarte mare.

„Prim-ministrul mi-a acordat un capital de încredere foarte mare, mi-a spus că are nevoie de un profesionist competent pe domeniul acesta şi m-a întrebat dacă sunt dispus să vin şi să pun umărul la acest lucru din partea PNL. Eu sunt venit ca profesionist independent, dar cu susţinerea pe care am avut-o în Comitetul Politic la propunerea domnului Bolojan. Deci sunt pe culoarul PNL, pe locurile PNL, pe ideea că e nevoie şi de oameni care să fie concentraţi profesional pe problemă”, a explicat Pîslaru.

Am pierdut bani că n-am semnat contracte

Am ajuns să pierdem bani pentru că nu am fost în stare să semnăm niște contracte, iar unele segmente de autostradă sunt în pericol de a pierde finanţarea din bani europeni.

„Până acum, partea bună este că toată componenta de reforme a rămas neatinsă. Acum, pe cifre, am tras 10,7 miliarde, dar cu tot cu prefinanţare”, spune Pîslaru.

  • Am avut cererea de plată 1 în care am avut 1,7 miliarde. Aceea a fost aprobată integral.
  • Cererea de plată 2 a avut valoarea de 2,8 miliarde euro. Dar este prima oară când am pierdut 10,77 milioane de euro pentru că nu am fost în stare să semnăm nişte contracte pentru construirea unor capacităţi de electrolizoare. Atunci a fost primul semnal că lucrurile nu funcţionează atât de bine.
  • În cererea de plată 3 semnalul este şi mai puternic, în sensul că noi am cerut 2,7 miliarde şi avem o suspendare de 870 milioane euro pentru că o serie de 6 jaloane sunt problematice

El a explicat că există o ”îngrijorare” a Comisiei Europene că România a contractat foarte mult.

”Problema de fond sunt investiţiile pentru că aici aveai toate premisele să porneşti aceste investiţii: şcoli, spitale, autostrăzi, lucruri pe care le aveai de construit la nivel local. (...) Și există această îngrijorare din partea Comisiei, că partea română a contractat foarte mult. S-a aruncat foarte mult pe tot felul de proiecte, dar nu reuşim să împingem aceste investiţii”, a afirmat Dragoş Pîslaru.

Și o parte din autostrăzile care se construiesc în România sunt în pericol de a pierde finanţarea din PNRR, inclusiv Autostrada Moldovei.

„Vestea proastă este că segmente de autostrăzi, şcoli, sunt în pericol. Autostrada Moldovei. Ce faci în condiţiile în care tu nu mai ai acces la finanţarea de pe PNRR? Îţi cauţi alte surse de finanţare, te duci pe Programul de Transport, pe Coeziune, încerci să vezi dacă poţi să le finanţezi. Dar în orice caz, ce este foarte trist este că aveai o sursă de finanţare, aveai culoarul bătătorit, aveai tot ce îţi trebuie”.

De ce nu s-au făcut? Ministerul de Finanțe a dat banii cu țârâita. Deși erau bani europeni alocați, nu s-au finanțat lucrările pentru că nu erau bani în Trezorerie sau exista temerea legată de deficit, explică ministrul Proiectelor Europene.

Întrebat care sunt segmentele de autostradă care nu sunt realizate şi care nu vor fi finanţate din PNRR, Pîslaru a precizat că este vorba de mai multe tronsoane, între Târgu Mureş şi Târgu Neamţ.

„Secţiunea Târgu Mureş - Miercurea Nirajului şi legătura la autostrada A3 şi secţiunea Reghin - Târgu Neamţ în acest moment nu mai sunt prinse în simularea Comisiei. Legat de aceste proiecte, avem nevoie să înţelegem care este stadiul, din perspectiva părţii române, şi care este asumarea la nivel de nou Cabinet”.

Ce urmează?

„Am avut deja această întâlnire importantă în care am pregătit pentru fiecare minister fişele cu reformele pe care le au de făcut pentru cererea nr. 3, acele jaloane întârziate, plus cererea nr. 4.

Pentru că eu aş vrea să depunem următoarea cerere rapid, pentru că putem reaşeza nişte lucruri şi obţine vreo 5 miliarde.

Noi nu mai avem acum timp. Probabil că o să avem o cerere nr. 4 şi, cu puţin noroc, 5 şi 6. Dacă nu, doar 5 şi gata, închidem”, a spus Pîslaru.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇