HP Inc. (NYSE:HPQ) a publicat HP Work Relationship Index 2025, un studiu global care analizează modul în care oamenii se raportează la munca lor.
Rezultatele de anul acesta arată că doar 20% dintre angajații cu muncă de birou se simt satisfăcuți la locul de muncă, în scădere cu 8 puncte față de 2024.
Cel mai puternic declin este în rândul liderilor de business, ceea ce arată o criză de conexiune și încredere la nivel managerial.
Totuși, studiul arată că 85% dintre factorii care influențează satisfacția angajaților pot fi controlați de companii. De exemplu, doar 44% dintre angajați simt că munca lor le oferă un scop, iar 39% simt că le sunt recunoscute eforturile. Aceste aspecte pot fi remediate rapid pentru a crea un mediu de lucru care să aducă mai multă satisfacție.
Angajații resimt presiune, dar există oportunitate de schimbare
Mai mult de 6 din 10 angajați cu muncă de birou spun că așteptările companiei au crescut în ultimul an, iar aproape jumătate simt că angajatorul prioritizează profitul în defavoarea oamenilor.
În același timp, studiul evidențiază că organizațiile pot transforma această presiune în oportunitate, prin leadership eficient, recunoaștere, flexibilitate și cu instrumentele potrivite. Acțiunile corecte pot construi relații de muncă mai sănătoase și mai productive.

Satisfacția angajaților stimulează performanța
Angajații cu un grad mare de satisfacție la locul de muncă nu sunt doar mai fericiți, ci contribuie și mai mult la succesul companiei.
Cei aflați în „Zona Sănătoasă” au de trei ori mai multe șanse să se simtă conectați cu colegii, să mențină echilibrul între viața profesională și cea personală și să contribuie la dezvoltarea afacerii.
Inteligența artificială, un aliat pentru relația cu munca
4 din 10 angajați cu muncă de birou folosesc zilnic inteligența artificială, iar cei care au acces la instrumente AI furnizate de companie au de două ori mai multe șanse să se simtă satisfăcuți la locul de muncă.
Organizațiile care oferă instruire și acces la AI obțin creșteri vizibile în productivitate și în gradul de retenție a angajaților.

Generațiile tinere schimbă modul de lucru
Generațiile Z și Millennials, majoritare în forța de muncă, transformă așteptările la locul de muncă:
- 51% dintre angajații Gen Z au un proiect paralel.
- 4 din 5 angajați Gen Z ar renunța la o parte din salariu pentru mai multă flexibilitate și autonomie.
- Generațiile tinere promovează adoptarea AI, cer un leadership orientat către obiective și părăsesc companiile care nu se adaptează.
Despre HP Work Relationship Index 2025
Studiul HP a fost realizat în 14 țări: SUA, Franța, India, Marea Britanie, Germania, Spania, Australia, Japonia, Mexic, Brazilia, Canada, Indonezia, Argentina și Arabia Saudită. Au fost intervievați 18.200 de angajați de birou. Mai multe informații și raportul complet aici.
Despre HP
HP Inc. (NYSE: HPQ) este un lider global în domeniul tehnologiei și creator de soluții care permit oamenilor să dea viață ideilor lor și să se conecteze cu lucrurile care contează. Prezent în peste 170 de țări, HP oferă o gamă largă de dispozitive, servicii și abonamente inovatoare și sustenabile pentru sisteme de calcul, imprimante, soluții de imprimare 3D, muncă hibridă, gaming și multe altele. Pentru mai multe informații, vizitați https://www.hp.com/ro-ro/home.html.