Cum vor liberalii să plafoneze prețurile la energie. Cîțu anunță că „nu lasă pe nimeni în urmă”

Cum vor liberalii să plafoneze prețurile la  energie. Cîțu anunță că „nu lasă pe nimeni în urmă”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîțu anunță că astăzi liberalii vor propune noi măsuri pentru plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică.

Detaliile ar urma să fie prezentate de ministrul Energiei, Virgil Popescu, către parlamentarii din comisiile de Industrii și Servicii ale celor două camere din Parlament.

Luni dimineață, Florin Cîțu a transmis, printr-o postare pe Facebook, că liberalii au decis care sunt principalele măsuri pe care le vor lua, în contextul actualei crize a prețurilor la gaze naturale și curent:

ADVERTISING

„Soluțiile noastre pentru facturile la energie ale românilor: plafonarea prețurilor la energie, compensarea unei părți din factura la energie, complementar cu plafonarea; amânare la plată a facturilor pentru cei care nu pot să plătească”, a scris Florin Cîțu.

Soluțiile noastre pentru facturile la energie ale românilor:- plafonarea prețurilor la energie;- compensarea unei...

Publicată de Florin Cîţu pe Duminică, 17 octombrie 2021

Premierul demis a anunțat încă de sâmbătă, în timpul unei conferințe de presă, că luni, pe 18 octombrie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, va prezenta comsiilor (adică aceleia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților și a celei Economică, de Industrii și Servicii din cadrul Senatului) noi propuneri pentru planofarea prețurilor la energie.

ADVERTISING

Ministrul Energiei a spus încă de săptămâna trecută că vrea să depună amendamente la OUG 118/2021, prin intermediul căreia s-a stabilit că, în contextul actual, consumatorilor casnici li se va compensa factura la curent cu 21 de bani per KWh, iar pentru prețul gazului consumat vor primi o reducere de 25%.

Potrivit informațiilor Spotmedia.ro, prin amendamentele care urmează să fie depuse astăzi, se va introduce și un plafon maxim de preț al energiei, pentru consumatorii casnici.

În plus – după cum a recomandat Comisia Europeană și după cum a promis deja premierul demis Florin Cîțu – există posibilitatea amânării plății facturilor pentru clienții casnici.

ADVERTISING

Tot sâmbătă, premierul Florin Cîțu a susținut că, dacă va primi undă verde de la Ministerul de Finanțe, va susține și reducerea TVA la energie de la 19 la 5%, pentru o perioadă limitată de timp. Aceasta este o măsură propusă inițial de Asociația Energia Inteligentă (AEI) și inițiată - ca propunere legislativă - de USR.

Reamintim că, în acest moment, se mai află pe circuitul de avizare un proiect al PSD, care propune plafonarea prețurilor la energie la un nivel mediu din ultimele 6 luni, fără însă a da prea multe detalii despre modul în care s-ar face această plafonare.

Detalii despre situaţia gravă în care se află primăriile din ţară aflaţi din analiza Prețul gazului a explodat, primăriile sunt în fața unei situații dificile: falimentul sau majorarea facturilor cetățenilor?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇