Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va costa şapte miliarde de euro, iar decizia de investiţii şi mobilizarea de şantier este estimată pentru anul 2024, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, într-o conferinţă de profil.
„Suntem pe punctul de a finaliza studiul de fezabilitate, am făcut un update la studiul din 2012. În paralel cu o serie de evaluări a conformării structurilor şi a proiectului tehnologic cu directivele de securitate nucleară. Urmează în scurt timp să venim în AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor – n. red.) cu o propunere de demarare a acestui proiect”, a precizat el.
Potrivit acestuia, până la structurarea finală a proiectului şi mobilizarea de şantier, este nevoie de pregătiri foarte ample.
"Aşadar, preconizăm că punerea în funcţiune a Unităţii 3 va fi, conform PNIESC (Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice - n. red.), în jurul anului 2030-2031, ceea ce înseamnă o mobilizare de şantier în jurul anului 2024, Până atunci avem faze premergătoare", a continuat Ghiţă.
Întrebat care este valoarea totală a proiectului celor două reactoare, el a precizat: "Ultimul studiu de fezabilitate şi ultima referinţă - o să dau o cifră, dar noi o actualizăm acum pentru a o supune votului acţionarilor şi până vin cu această informaţie în AGA nu o să o dau preliminar - însă pot să spun ce a fost ultima oară când a fost asumat în AGA şi aveam un cost total al proiectului de aproximativ şapte miliarde de euro, însemnând atât contribuţia de active, cât şi construcţia efectivă".
"Ideal, decizia finală de investiţii şi mobilizarea de şantier ar trebui să fie în anul 2024, pentru a putea atinge ţinta prevăzută în PNIESC pentru intrarea în operare a unei unităţi la finalul anului 2030, începutul anului 2031", a repetat şeful Nuclearelectrica.
Pe 9 octombrie 2020, s-a parafat la Washington DC Acordul Interguvernamental extins între România şi Statele Unite ale Americii care permite cooperarea în domenii de importanţă pentru ţara noastră şi domeniul nuclear civil, cu precădere proiectul Unităţilor 3 şi 4 şi retehnologizarea Unităţii 1.
De asemenea, a fost semnat şi un Memorandum de Înţelegere cu Exim US, Memorandum prin care SUA îşi manifesta interesul de a sprijini şi financiar dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic nuclear românesc.