Comisia Europeană avertizează că va crește numărul falimentelor în următoarea perioadă

Comisia Europeană avertizează că va crește numărul falimentelor în următoarea perioadă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Uniunea Europeană se va confrunta cu o creştere a numărului de falimente şi al creditelor neperformante, după ce redresarea post-pandemie începe să se consolideze şi guvernele încep să retragă schemele de stat care au păstrat multe firme pe linia de plutire, indică un document UE consultat de Reuters.

Comisia Europeană consideră că datorită măsurilor de lichiditate la nivel naţional, de aproape 2.300 miliarde de euro, guvernele din zona euro au reuşit până acum să evite creşterea insolvenţelor.

Fără un astfel de ajutor şi a noilor împrumuturi de la bănci, aproape un sfert dintre companiile UE ar fi avut probleme de lichidităţi până la finalul lui 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), se arată în document.

„Odată ce măsurile de sprijin fără precedent expiră, un număr de afaceri nu-şi vor putea probabil achita datoriile, ceea ce va duce la creşterea creditelor neperformante şi a falimentelor„, conform materialului consultat de Reuters.

ADVERTISING

Păstrate pe linia de plutire de guverne

Aproape jumătate dintre firmele care ar fi avut probleme de lichidităţi în 2020 din cauza pandemiei se confruntau deja cu un risc ridicat de faliment înaintea crizei, şi acum sunt păstrate pe linia de plutire doar cu ajutorul guvernelor. Prin urmare, exista temeri privind solvabilitatea lor după criză, se arată în document.

Eurogrupul (miniştrii de Finanţe din zona euro) va discuta luni cum să gestioneze situaţia firmelor cu probleme după încetarea sprijinului de stat şi care sunt cele mai bune moduri de a identifica, cu ajutorul investitorilor din sectorul privat, care companii sunt viabile şi pot supravieţui.

"Există un acord deplin că sprijinul fiscal trebuie să fie menţinut un timp. Dar există şi recunoaşterea faptului că va fi necesară o tranziţie graduală către un suport mai bine orientat", a declarat pentru Reuters un oficial din zona euro implicat în pregătirile pentru reuniunea de luni.

ADVERTISING

Va crește și nivelul creditelor neperformante

În trimestrul trei din 2020, împrumuturile băncilor din zona euro sub moratoriu au totalizat 587 miliarde de euro, din care aproximativ 60% erau credite ale companiilor.

În trimestrul doi din 2020, procentul creditelor neperformante din totalul împrumuturilor era de 5,23%.

"Per ansamblu, nivelul creditelor neperformante ar urma să crească în UE, deşi magnitudinea şi momentul acestei creşteri rămâne nesigur.

Din fericire, nivelul solid al capitalului băncilor, comparativ cu criza financiară din deceniul trecut, ar trebui să le ajute să absoarbă şocul mai bine de data aceasta", se arată în documentul CE.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇