Premierul României susține că s-a stabilit deja traseul porțiunii de circa 100 de kilometri dintre Pașcani și Siret a viitoarei Autostrăzi A7.
Aflat într-o vizită de lucru la Suceava, Florin Cîțu a spus că până la finele anului ar trebui să fie gata și studiul de fezabilitate.
Acest lucru contează pentru că abia după finalizarea documentației, Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va putea lansa licitație pentru proiectarea și execuția porțiunii de șosea.
”Avem o veste bună. Autostrada A7 Pașcani - Siret, avem varianta finală, știm pe unde va trece. Până la finalul anului vom avea și studiile de fezabilitate, vom avea indicatorii care vor arăta că trebuie să fie autostradă, se va trece de la drum expres”, a anunțat Florin Cîțu.
Potrivit premierului, cei 100 de kilometri de autostradă dintre Pașcani și Siret vor fi construiți cu fonduri europene.
Iar porțiunea inferioară a șoselei de mare vitează, care va coborî până la nord de București, spre A3, ar urma să fie construită cu bani din PNRR.
Întrega Autostradă A7 ar urma să aibă circa 436 de kilometri. Pentru aproape întreaga porțiune se realizează, în prezent, documentație.
S-au realizat până acum doar porțiuni mici din șosea, pe zona în care traseul Autostrăzii A7 se suprapune cu cel al Centurii Bacăului, pe care o asociere de firme a familiei lui Dorinel Umbrărescu urmează să o termine în curând.
Citește și: