Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în București? Situația comparativă a șantierelor, în mandatul lui Nicușor Dan

Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în București? Situația comparativă a șantierelor, în mandatul lui Nicușor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ritmul în care administrația Bucureștiului înlocuiește conductele magistrale vechi din rețeaua primară de termoficare a crescut constant, în ultimii ani.

Vă spunem astăzi cine și cât a înlocuit, dar și cât s-a realizat din proiectul cu finanțare europeană început de Gabriela Firea și implementat de Nicușor Dan.

Aflați și cât mai e de lucru până când vom avea, în sfârșit, o rețea care să nu mai cedeze des și să nu ne mai lase în frig și fără apă caldă.

Rețeaua de distribuție a agentului termic din subteranele Bucureștiului e învechită. Potrivit Termoenergetica SA (compania municipală care gestionează întreaga rețea), ar trebui înlocuite circa 80% din conductele magistrale care alcătuiesc rețeaua primară de termoficare, lungă de 950 km.

Asta înseamnă că - pentru o funcționare optimă a rețelei - ar trebui să înlocuim circa 760 km de conductă magistrală. Suntem foarte departe de îndeplinirea acestui obiectiv, în condițiile în care până acum s-au înlocuit 251 km de conductă, în 9 ani, potrivit datelor centralizate de spotmedia.ro obținute de la PMB, Termoenergetica SA și Energetica Servicii SA.

ADVERTISING

Media ar fi, deci, de aproape 28 km înlocuiți pe an. Nu e un ritm prea alert. Dar, din fericire, acest ritm e în creștere.

Iată câți kilometri de conductă magistrală s-au înlocuit, în fiecare din ultimii 9 ani:

  • 2016: 10,037 km înlocuiți
  • 2017: 11,515 km înlocuiți
  • 2018: 11,255 km înlocuiți
  • 2019: 16,051 km înlocuiți
  • 2020: 18,158 km înlocuiți
  • 2021: 29 km înlocuiți
  • 2022: 32 km înlocuiți
  • 2023: 50 km înlocuiți
  • 2024: 73 km înlocuiți

Situația este redată și în graficul de mai jos. Dați click pe fiecare coloană și veți afla câți kilometri de conductă magistrală s-au înlocuit, în acel an.

Sunt mai multe companii care lucrează la înlocuirea conductelor magistrale:

  • Compania Municipală (CM) Termoenergetica SA: gestionara rețelei, care înlocuiește conducte într-un regim care se numește „de reparații”. Adică montează conductă nouă, o izolează și o pune în funcțiune.
  • 2 asocieri de firme - adică Elsaco Electronics + Sicor și Construcții Erbașu și Consix - contractate de Termoenergetica SA pentru a înlocui conducte magistrale. Au existat și alte firme cu care Termoenergetica SA a lucrat, pe parcursul anilor trecuți, la înlocuiri de conductă.
  • Compania Municipală Energetica SA, contractată de PMB pentru a înlocui conducte în regim de „modernizare”. Această companie înlocuiește trasee lungi de țevi vechi cu conducte noi, preizolate în manta cu senzori (al căror rol e să transmită mult mai eficient informații despre viitoare avarii).
  • 3 asocieri de firme, care înlocuiesc conducte cu bani europeni obținuți de PMB prin POIM. Aceste asocieri de firme sunt: 1) Elsaco Electronic SRL + Sicor SRL + Energomonetaj, 2) Elsaco Electronic SRL + IPTC Instalații SRL + Sicor SRL + Energomonetaj și 3) Construcții Erbașu SA + Consix Construcții SRL. Lucrările lor se numesc, de asemenea, „de modernizare” a rețelei.
ADVERTISING

Iată câtă conductă a înlocuit fiecare dintre aceste entități, pe durata primului mandat de primar al lui Nicușor Dan, adică în perioada 2021 - 2024.

  • Termoenergetica SA a păstrat un ritm de lucru relativ constant:

2024: 21,3 km

2023: 21,3 km

2022: 16,9 km

2021: 20,03 km

  • Firmele pe care le-a contractat Termoenergetica SA pentru a lucra la rețeaua de termoficare au înlocuit, în fiecare an:

2024: 7,24 km

2023: 10 km

2022: 3,57 km

  • Compania Municipală Energetica Servicii SA a înlocuit, de la începutul activității, în 2019, 37 km de conductă magistrală. Iată cât a făcut în ultimii ani:

2024: 5,83 km

2023: 9,48 km

2022: 8,59 km

  • Asocierile de firme care au început înlocuirea de conducte pe bani europeni din POIM în anul 2023. Iată cât au progresat:

2023: 9,64 km înlocuiți

2024: 40,67 km înlocuiți

Potrivit informațiilor furnizate de PMB, s-au înlocuit deja circa un sfert dintre conductele pentru care instituția a obținut finanțare europeană prin POIM.

ADVERTISING

Rămâne să vedem dacă administrația poate accelera ritmul și poate depăși ținta de 73 km pe an.

Imediat după ce și-a câștigat primul mandat, Nicușor Dan susținea că e posibilă înlocuirea a 300 km de conductă magistrală de termoficare în 4 ani. A reușit, în cei 4 ani, să înlocuiască puțin peste jumătate din obiectivul asumat inițial, adică 184 km de conductă magistrală, după cum reiese din datele comunicate de PMB la solicitarea spotmedia.ro.

Lucrurile se mișcă, în sfârșit. Ce urmează

Termoenergetica SA s-a ocupat, în ultimii ani, de repararea unor porțiuni de rețea. A lucrat într-un ritm relativ constant, după cum arată bilanțurile de mai sus. A schimbat între 16,9 km și 21,3 km de conductă magistrală pe an. A înlocuit și alte componente, în afară de conductă, a rezolvat avarii și a ținut rețeaua în funcțiune.

Pentru parte dintre lucrări, Termoenergetica a contractat firme specializate.

Dar toate aceste lucrări sunt doar complementare celor de modernizare a rețelei, de care se ocupă Energetica Servicii SA și cele 3 asocieri de firme care lucrează pe bani europeni. Aceste lucrări de modernizare sunt privite ca bază a reabilitării rețelei.

Iar la aceste lucrări s-a observat, în sfârșit, un avans consistent. Firmele care înlocuiesc conductă în proiectul finanțat cu bani europeni au început să livreze. În 2024, din 73 de km de conductă înlocuită, 40,3 km - adică mai mult de jumătate - au fost din proiectul cu fonduri europene.

E semn că e un mod de lucru care funcționează. Și că Primăria Municipiului București (PMB) ar trebui să caute soluții pentru a finanța și alte lucrări ample, structurate, în afara celor care i-au rămas de făcut în cadrul POIM. Documentațiile pentru astfel de proiecte nu se fac peste noapte, așa că identificarea unor noi surse de bani pentru termoficare ar trebui să rămână o prioritate pentru Primăria Generală.

Buna funcționare a rețelei gestionate de Termoenergetica SA este vitală pentru sănătatea bucureștenilor. Dacă aceasta ar ceda, iar cele 550.000 de apartamente pe care le deservește ar trece la centrale termice individuale, ar fi o catastrofă de mediu pentru Capitală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇