CFA România: Ca să aibă impact în economie, BNR ar mai trebui să majoreze dobânda de încă patru ori

CFA România: Ca să aibă impact în economie, BNR ar mai trebui să majoreze dobânda de încă patru ori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Naţională a României ar trebui să majoreze dobânda de politică monetară de încă patru ori cu câte 0,25 puncte procentuale, la 2,5%, pentru a avea efect în economie, a declarat, joi, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

„Referitor la politica monetară, ultimul sondaj al CFA România, spuneam acolo că ne aşteptăm la cel puţin două majorări în următoarele 12 luni. Prima a venit repede. Ce cred că a determinat BNR să înceapă mai devreme decât a anticipat majoritatea pieţei a fost faptul că ne aşteptăm la efecte de runda a doua creşterii preţurilor la energie şi aveau capacitatea să influenţeze anticipaţiile inflaţioniste. Cred că acesta a fost motivul principal, a lupta cu anticipaţiile inflaţioniste.

ADVERTISING

Însă acest 0,25 pp este practic doar un semnal că Banca Centrală este preocupată de inflaţie. Ca efectiv să aibă impact în economie şi să reducă rata inflaţiei....vor trebui măcar încă patru majorări, deci să meargă de la 1,5% la 2,5%, ca să aibă un impact vizibil asupra economiei", a declarat Adrian Codirlaşu, la conferinţa "Pandemia continuă: România Încotro? Cum rezistă economia românească în pandemie", eveniment organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor, dedicat Ecosistemului Antreprenorial.

ADVERTISING

El a spus că BNR nu a luat decizia mai devreme deoarece a vrut să vadă că nu este o inflaţie temporară. Adrian Codirlaşu a explicat că prin măsurile pe care le ia BNR nu poate influenţa toate preţurile, inclusiv pe cele la energie. Următoarea majorare de 0,25 pp a dobânzii de politică monetară ar putea avea loc în noiembrie.

Potrivit reprezentantului CFA România, în ceea ce priveşte cursul de schimb, anticipaţiile organizaţiei sunt de depreciere a monedei naţionale în raport cu euro.

"Vedem o recuperare a economiei româneşti faţă de scăderea de anul trecut. Dacă ne uităm la ultimele anticipaţii ale CFA România creşterea economică în acest an va fi în jur de 7 puncte procentuale. Aici, că tot vorbeam de pandemie, aş adăuga un risc, riscul de un val patru greu. După cum vedem acum probabil este cel mai greu val de până acum din punct de vedere medical. Dacă ne uităm la numărul de decese am ajuns în top trei la nivel global", a spus Adrian Codirlaşu.

ADVERTISING

La începutul acestei luni, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis majorarea dobânzii cheie la 1,5% pe an, majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2% pe an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇