Ce amendă a primit benzinăria din Tecuci după ce a vândut 600 de litri de motorină într-un bazin care s-a răsturnat

Ce amendă a primit benzinăria din Tecuci după ce a vândut 600 de litri de motorină într-un bazin care s-a răsturnat

Benzinăria din Tecuci care a vândut, săptămâna trecută, sute de litri de motorină într-un bazin de plastic, neomologat, care s-a răsturnat apoi pe șosea, a primit o amendă de 100.000 de lei.

De asemenea, societatea care a cumpărat cantitatea uriașă de combustibil a fost amendată cu 8.000 de lei. În plus, i-a fost suspendată temporar activitatea.

Bazinul s-a răsturnat pe şosea, chiar la ieşirea din benzinărie. Pompierii au fost chemați atunci să intervină de urgență, după ce motorina s-a scurs pe asfalt, existând riscul producerii unor tragedii.

ADVERTISING

Potrivit Comisariatului Gărzii de Mediu Galaţi, ca urmare a controalelor efectuate, s-a stabilit că societatea comercială a vândut cantitatea de 600 de litri de motorină unui operator economic care a încărcat-o într-un recipient de plastic neomologat, cu capacitatea de 1.000 de litri, fără să respecte prevederile autorizaţiei de mediu deţinute.  

Vânzătorul avea ”obligaţia de a realiza alimentarea cu carburanţi numai în rezervoarele vehiculelor”, precizează Garda de Mediu Galaţi.

De asemenea, comisarii de mediu au făcut controale şi la societatea care a cumpărat combustibilul, constatând că aceasta nu deţine autorizaţie de mediu pentru activităţile desfăşurate.  

ADVERTISING

Incidentul s-a produs în cadrul așa-numitei crize a carburanților, când, panicați de zvonurile privind scumpirea acestora, șoferii din toată țara au luat cu asalt benzinăriile și au stat ore în șir la cozi interminabile, de teama ca a doua zi litrul de combustibil va depăși 11 lei.

După ce lucrurile s-au lămurit, autoritățile au făcut controale și au amendat benzinarii cu sume care s-au ridicat în total la peste 2 milioane de lei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇