Ce a obținut ministrul Boloș la negocierile pe PNRR de la Bruxelles. Budăi prezintă concluziile pe reforma pensiilor

Ce a obținut ministrul Boloș la negocierile pe PNRR de la Bruxelles. Budăi prezintă concluziile pe reforma pensiilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a agreat împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, în cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, modalitatea prin care se va asigura continuitatea și predictibilitatea implementării proiectelor din perioada 2014-2020.

Au fost astfel salvate proiecte strategice de peste 10 miliarde euro, proiecte ale căror etapă a doua va putea fi implementată în cadrul programelor aferente exercițiului 2021-2027, se arată într-un comunicat al ministerului.

ADVERTISING

De asemenea, pentru evitarea riscului de pierdere a banilor europeni, ministrul Marcel Boloș a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru ca sumele alocate din bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie decontate din fonduri UE, în valoare de până la 500 milioane de euro.

Boloș a primit acordul de principiu pentru introducerea unor măsuri excepționale de utilizare a fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor afectate în special de creșterea prețurilor la energie.

ADVERTISING

Modificarea propusă constă în rambursarea cheltuielilor deja efectuate/plătite prin Ministerul Energiei, de la bugetul de stat, prin Fondul de tranziție energetică, către furnizorii de energie electrică și gaze naturale în numele IMM-urilor, în baza schemei de plafonare a prețurilor stabilită de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, prin reunificarea/rambursarea sumelor deja plătite de la bugetul de stat, din fonduri europene, capacitatea României de a asigura în continuare sumele necesare acoperirii costurilor suplimentare, realizate la nivelul întreprinderilor, ca urmare a creșterii prețurilor de energie.

ADVERTISING

În ceea ce privește noul capitol REPowerEU, Comisia a fost de acord să continue discuțiile la nivel tehnic pentru includerea unui proiect pilot de eficiență energetică în gestionarea infrastructurii de irigații, un proiect pilot pentru producerea de energie verde prin investiții într-o hidrocentrală, și un program de investiții pentru sate autonome energetic.

Ministrul Muncii prezintă concluziile pe reforma pensiilor

Totodată, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu şi ministrul Marius Budăi se întâlnesc, luni, de la ora 13:00, la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul Muncii prezintă concluziile discuţiilor cu Comisia Europeană pe reforma pensiilor, au precizat surse politice pentru News.ro.

Budăi anunţa sămbătă că până luni are ambiţia să prezinte liderilor coaliţiei tot ceea ce a discutat cu Comisia Europeană şi să închidă acest jalon privind pensiile. Despre pensiile speciale, el a arătat că mai sunt anumite aspecte tehnice sesizate de Comisie pe care acum le aşterne pe hârtie şi crede că vor îndeplini jalonul.

”Mai am două zile să lucrez la ceea ce am decis cu Comisia Europeană, după care să prezint coaliţiei. Până luni am ambiţia să prezint liderilor coaliţiei tot ceea ce am discutat cu Comisia Europeană şi să închid acest jalon. Nu vreau să mă înec acum la mal, lucrăm în aceste zile, vom prezenta materialul ca atare decidenţilor din coaliţie”, a spus ministrul Muncii la Antena3.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇