Companiile germane din România se așteaptă la scăderi semnificative ale cifrei de afaceri și o redresare economică cel mai devreme în 2021, arată un sondaj realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania).
Majoritatea companiilor se așteaptă la o scădere a cifrei de afaceri între 10% și 25%.
De asemenea, peste 24% sunt de părere că afacerile lor vor scădea cu mai mult de 25%, ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Cu toate că multe restricții au fost ridicate și au fost anunțate măsuri de sprijin importante pentru stimularea economiei, companiile sunt îngrijorate, subliniază AHK.
Cel mai puternic sunt afectate de cererea redusă de produse și servicii (64%) și de restricțiile de călătorie (peste 61%), dar și amânarea sau anularea investițiilor reprezintă provocări majore pentru multe companii.
Cei mai importanți factori de risc îi reprezintă în momentul de față condițiile-cadru politice (peste 68%) și lipsa măsurilor de sprijin pentru mediul de afaceri (peste 58 %).
Companiile germane așteaptă ca Planul de relansare să fie implementat
Potrivit sondajului, majoritatea companiilor germane din România simt o nesiguranță și spun că este nevoie urgentă de o revenire la normalitate.
Acestea speră că Planul de investiții și relansare economică prezentat de Guvern va fi pus în aplicare rapid și spun că se bucură că printre măsurile anunțate este prevăzut și sprijinul pentru programul flexibil de muncă.
„Noi, comunitatea de afaceri româno-germană, am solicitat acest lucru încă de la începutul crizei. Ne menținem dorința de implementare urgentă a acestei măsuri pentru evitarea șomajului și pentru ca impactul actualei pandemii asupra pieței forței de muncă să fie redus la minimum", a declarat Sebastian Metz, director general AHK România, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
Puține companii se mai gândesc în prezent la investiții, mai reiese din sondaj. Cheltuielile pentru investiții vor fi mai mici decât cele planificate înainte de criză, spun 67% dintre respondenți și doar 4,5% se așteaptă la creșterea investițiilor.
În ce privește numărul de angajați, jumătate dintre participanții la sondaj cred că acesta nu se va modifica, 46% spun că numărul de angajați va scădea.
Sondajul a fost realizat în perioada 15-26 iunie 2020. Au participat 89 de companii, cele mai multe din industrie (48,3%), sectorul serviciilor (19%), construcții (11%) și comerț (8%).
Citiți AICI rezultatele sondajului
Citește și:
Ministrul Finanţelor: Criza economică actuală e mai gravă decât Marele Crah din 1929
CE, schemă de 800 milioane de euro pentru companiile din România afectate de pandemie
Orban a prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, destinat companiilor mari