Orban a prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, destinat companiilor mari

Orban a prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, destinat companiilor mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prim-ministrul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, au prezentat, luni, la consultările avute cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), la Palatul Victoria, un nou mecanism de garantare a creditelor, instrument care să asigure capital de lucru companiilor mari.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, discuţiile s-au axat, în principal, pe necesitatea asigurării de capital pentru investiţii în vederea relansării producţiei, atât prin mecanisme guvernamentale de sprijin, cât şi prin plata la timp a obligaţiilor statului către companii.

ADVERTISING

"Premierul şi ministrul Finanţelor au prezentat un nou mecanism de garantare a creditelor, instrument care să asigure capital de lucru companiilor mari. Proiectul asupra căruia Guvernul este în consultări cu Comisia Europeană se va derula prin Eximbank, va avea un plafon de 8 miliarde de lei şi va acorda o garanţie la creditare de până la 80%", se arată în postare.

De asemenea, prim-ministrul a menţionat modificările pe care Executivul le face în plan legislativ pentru a orienta fondurile europene către investiţii şi pentru a facilita accesul companiilor la fonduri europene.

ADVERTISING

În acelaşi timp, menţionează sursa citată, Guvernul a făcut eforturi să plătească repede obligaţiile pe care statul le are faţă de mediul de afaceri.

Conform postării, reprezentanţii ANEIR au apreciat faptul că, pentru prima dată după mulţi ani, rambursarea TVA a ajuns la zi.

În ceea ce priveşte plata concediilor medicale, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a precizat că au fost plătiți 1,7 miliarde de lei, în condiţiile în care se înregistrau restanţe de 3 miliarde de lei la preluarea guvernării.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

ADVERTISING

Dialogul dintre Guvern şi reprezentanţii ANEIR va continua, cu privire la măsurile de relansare economică aflate în pregătire de către Executiv, se mai arată în postare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇