Brand Finance: eMAG, cel mai valoros brand românesc

Brand Finance: eMAG, cel mai valoros brand românesc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

eMAG devine cel mai valoros brand românesc în clasamentul anual Brand Finance, depășind valoarea de 1 miliard de euro (1.027 milioane euro), în creștere cu 29% față de anul trecut, și marchează, în premieră, poziționarea pe primul loc în România a unei companii din domeniul ecommerce.

Potrivit raportului Brand Finance, cea mai mare firmă globală independentă de evaluare și strategie de brand, valoarea brandului eMAG continuă să crească, odată cu veniturile sale și pe măsură ce brandul evoluează și se dezvoltă pentru a satisface cererile în schimbare ale consumatorilor:

„Consumatorii devin tot mai familiarizați cu comerțul online în piețele cheie (România, Ungaria și Bulgaria), iar potențialul de creștere al brandului rămâne ridicat, chiar dacă sectorul online este foarte competitiv și în continuă schimbare”.

ADVERTISING

„Această recunoaștere reprezintă o confirmare a rolului transformator pe care comerțul online îl are în viețile oamenilor și ne motivează să ne continuăm investițiile accelerate în infrastructură și tehnologie pentru a susține evoluția stilului de viață al românilor și a transformării eMAG în ecosistem regional de ecommerce”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Odată cu evoluția accelerată a ecommerce în regiune și a transformării obiceiurilor de cumpărare ale oamenilor, eMAG a investit în servicii menite să le ofere acestora mai mult timp pentru lucrurile importante din viața lor, fie că vorbim de sănătatea, familie sau evoluție profesională.

ADVERTISING

Doar în ultimii doi ani, eMAG a lansat Genius, serviciul cu livrare rapidă și gratuită, cu obiectivul de a le oferi oamenilor o experiență de shopping cât mai facilă, iar cu ajutorul infrastructurii easybox, dezvoltată în toată țara de către Sameday, le-a oferit și mai multă flexibilitate pentru a-și putea ridica comenzile în orice moment al zilei, de oriunde. Mai mult decât atât, clienții eMAG beneficiază de soluții financiare flexibile, care le permit să achite produsele în mod eșalonat.

Pentru a extinde oferta din platformă și pentru a le oferi clienților o varietate cât mai mare de produse, eMAG investește în tehnologie și în susținerea antreprenorilor digitali care vor să facă comerț online prin intermediul eMAG Marketplace. 

ADVERTISING

În acest sens, anul acesta, eMAG va finaliza automatizarea hubului său de la Joița, o investiție de 90 de milioane de euro care poate acomoda peste 1.000 de antreprenori care se înscriu în programul Fulfilment by eMAG.

Această investiție se înscrie unui plan mai amplu, care se ridică la de 3,2 miliarde de lei până în 2024, prin care eMAG își propune să devină un ecosistem regional de tehnologie și comerț.

În fiecare an, compania de consultanță și evaluare de brand Brand Finance evaluează cele mai valoroase branduri globale, naționale și sectoriale. Cele mai valoroase 50 de branduri românești sunt incluse în raportul anual Brand Finance România 50.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇