Banca Națională a României (BNR) a trebuit să intervină ca să țină cursul euro sub 5 lei, după ce Cătălin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
Astfel, BNR a fost nevoită să vândă din rezerva valutară pentru a menține euro sub pragul psihologic de 5 lei, conform informațiilor obținute de Economedia.
BNR a anunțat, luni, că rezervele valutare au scăzut cu 1,7 miliarde de euro, la 61,174 miliarde euro, la finalul lunii noiembrie.
Incertitudinea de pe scena politică şi bâlbâielile autorităţilor cu privire la surpriza-şoc din primul tur al alegerilor, decizia fără precedent a Curţii Constituţionale şi creşterea în sondaje a partidelor extremiste, au adus scăderi substanţiale pentru BVB în ultima săptămână din noiembrie.
- Economist: S-ar putea să ne ardem din cauza crizei politice. De trei zile Bursa deschide pe roșu, acolo sunt banii din pensiile de la Pilonul II
- Ministrul Economiei, despre șocul dat de alegeri: a scăzut Bursa, au crescut dobânzile
Asta întrucât investitorilor nu le place absolut deloc incertitudinea – mai ales când un candidat care nu era nici măcar în top 5 în sondaje a câştigat primul tur pe baza unui discurs anti-UE şi anti-occident, incoerent în idei şi în exprimare, astfel că aceştia au început să vândă din deţineri pentru a se proteja de viitoare scăderi.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 9,81 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,86%, săptămâna trecută, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 49,11 milioane de lei (-10%) în comparaţie cu săptămâna anterioară.