Până acum zece zile, întreagă lume, cel puțin occidentală, credea că România este un aliat ferm al Occidentului și acum întreaga lume vorbește despre o țară destabilizată, despre ridicarea extremei drepte. Și răspunsul pe termen scurt a fost dat deja bursa de la București.
România este o țintă principală a propagandei și a unui atac hibrid din partea Rusiei, afirmă istoricul austriac Oliver Jens Schmitt, în podcastul Punctul pe știri, de la Rock Fm.
„Nici chiar în perioada interbelică, extrema dreapta nu a ajuns la un succes atât de mare, adică în alegeri. E un moment foarte trist pentru România", a răspuns istoricul, întrebat cum să analizăm celebrarea lui Corneliu Zelea Codreanu, la Tâncăbești, unde cei prezenți au repetat salutul nazist.
Oliver Jens Schmitt, care a atras atenția asupra ascensiunii riscante a lui Călin Georgescu chiar într-un interviu acordat spotmedia.ro, spune că acesta nu este un produs al sistemului TikTok, ci este un produs al unor structuri mult mai puternice.
„Cred că sunt mai multe instituții de stat prin care există curente puternice, care foarte probabil au legături cu fosta Securitate./... Un stat puternic trebuie să reacționeze împotriva acestor structuri care au creat sau cel puțin au contribuit masiv la crearea situației actuale. Mă refer la lustrația care nu a avut loc niciodată în România", a explicat Oliver Jens Schmitt, în podcastul moderat de la Magda Grădinaru.
De ce extrema dreaptă e mai riscantă în România decât în Austria și Germania
„Instituțiile de stat sunt mai slabe decât în Austria și mai ales în Germania, unde instituțiile de stat, începând cu Curtea Constituțională, sunt mult mai puternice și nivelul de încredere al cetățenilor în aceste instituții este mult mai ridicat. În România, viața este mult mai primejdioasă", a explicat Jens Schmitt.
Mai mult, acesta spune că este o diferență foarte mare între România și Polonia, pentru că în România politicienii nu au explicat cetățenilor că țara este, de fapt, amenințată și despre această amenințare rusă oamenii habar n-au și asta explică cel puțin parțial alegerile.
Ce e, de fapt, neutralitatea în războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina
„Neutralitate strategică înseamnă că România o să se întoarcă în timpul lui Ceaușescu în momentul unui război în Europa. Mi se pare că ar fi cel mai periculos pas pe care România ar putea să-l facă, pentru că atunci nimeni va proteja România, în cazul unui atac sau unor presiuni asupra asupra țării.
Mi se pare că neutralitatea este numai o metaforă pentru trecerea României de partea rusă", spune istoricul, autor al mai multor volume despre România, despre Mișcarea Legionară și istoria BOR.
„Georgescu trebuie învins la urne, la vot. Și, de aceea, cred că partea democratică trebuie să folosească aceleași mijloace pe care Georgescu le-a folosit, pe de o parte, TikTok, pe de altă parte, campania de la om la om este foarte importantă, chiar și în familii și rețele sociale.
Oamenii trebuie să înțeleagă care este miza, de fapt, pentru că dezorientarea este atât de mare. Mulți oameni cred că aceste alegeri sunt o posibilitate de a-și exprima supărarea, dar e mai mult de atât. Alegerile nu sunt făcute pentru așa ceva, vorbim despre viitorul țării", a concluzionat Oliver Jens Schmitt.