Atentat la Trump: Cum vor reacționa piețele financiare? Reacții de la investitori și analiști

Atentat la Trump: Cum vor reacționa piețele financiare? Reacții de la investitori și analiști
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Toată lumea se întreabă cum vor reacționa piețele financiare după atentatul asupra lui Donald Trump de la mitingul de campanie din Pennsylvania.

Unii dintre cei mai importanți investitori și analiști răspund mai jos la întrebare.

  • Jack Ablin, director de investiții la Cresset Capital, Chicago

„Spectrul violenţei politice introduce un nivel cu totul nou de posibilă instabilitate. Este incertitudine şi volatilitate şi, desigur, pieţelor nu le place asta. Nu este un mediu pe care cineva vrea să-l vadă. Tentativa de asasinat sporeşte probabil reputaţia de putere a lui Trump.

Pieţele de obligaţiuni ar putea repeta un model de tranzacţionare similar celui de după dezbaterea preşedintelui Joe Biden împotriva lui Trump (o curbă mai abruptă a randamentelor obligaţiunilor Trezoreriei).

Poate că vedem că piaţa începe să anticipeze dobânzi pe termen lung mai mari şi să anticipeze dobânzi mai mici pe termen scurt, pentru că cred că este clar că, în calitate de preşedinte, Trump va presa pentru dobânzi mai mici imediat.

ADVERTISING
  • Steve Sosnick, strateg șef la Interactive Brokers, Greenwich

„Voi căuta să văd dacă explozia din octombrie-decembrie a contractelor futures VIX se extinde sau dacă curba randamentelor Trezoreriei se înclină. Prima indică îngrijorări cu privire la volatilitatea electorală şi postelectorală, în timp ce ce a doua ar indica îngrijorări ale pieţei obligaţiunilor cu privire la probabilitatea ca Trump să înlocuiască impozitele pe venit cu tarife.

Nu sunt sigur că acest lucru va avea un impact mare asupra pieţelor de acţiuni. Traderii de acţiuni nu sunt deosebit de buni la stabilirea preţurilor în evenimente cu un impact nebulos asupra veniturilor, câştigurilor, fluxurilor de numerar etc. şi evenimentele din acest weekend se încadrează în această categorie.

  • John Chambers, fost președinte al Comitetului Suveran de Evaluări, Standard & Poor's New York

 ”Ca toată lumea, sunt îngrozit de tentativa de asasinat asupra fostului preşedinte Trump. Ar putea duce la o revenire la violenţa politică, aşa cum au experimentat SUA în anii 1960. Un astfel de rezultat ar fi grav, dar, având în vedere puterea instituţiilor din SUA, nu cred că ar avea un impact asupra ratingurilor.”

ADVERTISING
  • Brian Jacobsen, economist șef la Menomonee Falls, Wisconsin

”A fost îngrozitor să vizionez clipurile video. Din perspectiva pură a pieţei, întrebarea este - ce face cu şansele ca un candidat să câştige faţă de celălalt? Îl va arunca pe Trump din joc, deoarece aceste tipuri de mitinguri sunt esenţiale, parte a strategiei sale de campanie? Hotărârea susţinătorilor săi de a merge la cabina de vot este cheia victoriei”.

  • Tina Fordham, strateg geopolitic și fondator Fordham Global Foresight, Londra

”Atacul armat complică şi mai mult perspectivele electorale pentru democraţi, deja împărţiţi în privinţa viitorului candidatului Biden. Violenţa politică din SUA este, din păcate, o caracteristică şi nu o eroare... Întrebarea este acum cum va răspunde o naţiune, în care o proporţie semnificativă de cetăţeni cred că este din ce în ce mai probabil un război civil. Nu ne aşteptăm să existe o reacţie iniţială pe pieţele financiare. În orice caz, implicaţia pe termen scurt va fi accelerarea viziunii consensuale pe pieţe a unei victorii Trump”.

  • Ian Bremmer, președinte al Grupului Eurasia, New York

”Sunt profund îngrijorat că prevesteşte mult mai multă violenţă politică şi instabilitate socială, în continuare. Acesta este genul de lucru pe care l-am văzut istoric în multe ţări care se confruntă cu instabilitate şi deseori nu se termină bine. Democraţia nu este în criză în acest moment.

ADVERTISING

Acesta este un an cu multe, multe alegeri şi le-am văzut în India, cea mai populată ţară din lume, cu 1,5 miliarde de oameni. Le-am văzut în întreaga Uniune Europeană, cea mai mare piaţă comună. Am văzut-o în Franţa, în Regatul Unit, în Mexic - ţări bogate, ţări sărace, democraţii, toate. Au avut alegeri libere, corecte, cu tranziţii paşnice. Nu asta vedem acum în Statele Unite. Statele Unite sunt singura democraţie majoră din lume care se confruntă astăzi cu o criză gravă”.

  • Khoon Goh, director pentru cercetare în Asia la ANZ, Singapore

”Probabilitatea ca Trump să câştige a crescut la 70% pe pieţele de pariuri, după tentativa de asasinat. Nu sunt sigur cum vor răspunde pieţele. Probabil că vom vedea un anumit risc în legătură cu mişcările de pe piaţa deschisă, dar asta ar trebui să dispară rapid.”

  • Nick Twidale, analist șef de piață la ATFX Global, Sydney

”Cred că probabil (atacul) îi creşte şansele şi probabil că vom vedea nişte fluxuri de refugiu dimineaţă”.

  • Rong Ren Goh, manager de portofoliu, Eastspring Investments, Singapore

”Este probabil că atacul armat va întări sprijinul pentru Trump şi nu face decât să sporească şi mai mult impulsul pozitiv de care s-a bucurat în urma dezbaterilor prezidenţiale de acum două săptămâni. Reacţia pieţei la o preşedinţie a lui Trump a fost caracterizată de un dolar american mai puternic şi de o înclinare a curbei trezoreriei americane, aşa că am putea observa o parte din acestea săptămâna viitoare, dacă şansele sale electorale s-au îmbunătăţit în continuare în urma acestui incident.”

  • Nick Ferres, ofițer șef de investiții, managementul activelor la Vantage Point, Singapore

”Este posibil ca Trump să câștige teren. Și acest lucru probabil reduce incertitudinea. Trump a fost întotdeauna mai pro-piaţă - problema cheie privind viitorul este dacă politica fiscală rămâne iresponsabil de slabă şi implicaţiile pe care le-ar putea avea asupra inflaţiei şi a traiectoriei viitoare a ratelor dobânzilor”.

Ferres a citat sondaje care arată o creştere a sprijinului pentru Ronald Reagan după tentativa de asasinat din 1981. Potrivit statisticilor înregistrate de American Presidency Project de la Universitatea din California Santa Barbara, rata de aprobare a lui Reagan, care a crescut deja brusc în primele luni ale preşedinţiei sale, a crescut cu încă 7 puncte procentuale în primul sondaj efectuat după atac. Creşterea a fost temporară şi a scăzut pe parcursul următoarelor trei luni.

  • Hemant Mishr, șeful de investiții la S Cube Capital, Singapore

”Cred că acest lucru va avea o reacţie şoc pe o piaţă care a fost în criză în privinţa alegerilor din SUA. Văd şanse ca tranzacţiile legate de Trump să se întărească în următoarele luni până în noiembrie, cu excepţia cazului în care democraţii pot veni cu o alternativă cu adevărat credibilă. (Atacul) îmbunătăţeşte semnificativ şansele în favoarea lui Trump şi va duce la o înclinare a curbei randamentelor SUA în următoarele câteva luni”.

Fostul preşedinte Donald Trump a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge vizibil la urechea dreaptă, după ce s-au auzit focuri de armă, în urma cărora au murit doi oameni. Au murit presupusul trăgător şi un spectator, iar alte două persoane au fost rănite.

FBI a confirmat tentativa de asasinat și a spus că atacatorul este un tânăr de 20 de ani din Pannsylvania. El avea mesaje pline de ură la adresa republicanilor și a lui Donald Trump postate pe rețelele de socializare.

Evenimentul a creat și o mare dezbatere: a fost o breșă de securitate la mitingul din Pennsylvania, unde Donald Trump a avut noroc să scape dintr-o tentativă de asasinat în care glonțul care îi era destinat i-a atins urechea? Cum a putut atacatorul să ajungă atât de aproape, să se urce cu o armă pe acoperișul unei clădiri într-un perimetru teoretic verificat și ținut sub observație? Secret Service și FBI investighează.

De asemenea, există opinii în sensul că după ce a scăpat teafăr din tentativa de asasinat, Donald Trump câștigă un capital electoral imens. Mai ales imaginea în care acesta apare cu sânge pe chip după ce a fost rănit, cu pumnul strâns și drapelul american în fundal este considerată un simbol al forței sale care va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de neutralizat politic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇