Imaginea cu care Trump poate câștiga: Republicanii cred că alegerile s-au încheiat

Imaginea cu care Trump poate câștiga: Republicanii cred că alegerile s-au încheiat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce a scăpat teafăr din tentativa de asasinat, Donald Trump câștigă un capital electoral imens. Imaginea în care acesta apare cu sânge pe chip după ce a fost rănit, cu pumnul strâns și drapelul american în fundal este un simbol al forței sale și va fi foarte greu, dacă nu imposibil, de neutralizat politic.

Înconjurat de agenții Secret Service, cu sângele pe față, Donald Trump își ridică pumnul sfidător, arătându-și forța. Deși s-a aflat la doar câțiva milimetri de moarte, nu renunță la luptă – acesta este mesajul pe care el îl transmite în primele momente de după atentat, iar imaginea reacției lui combative a devenit instantaneu emblematică. Pumnul ridicat este de multă vreme un simbol al rezistenței la opresiune, un semn al puterii și al victoriei, notează Newsweek.

Evan Vucci, un fotograf al AP, a surprins perfect momentul, cu un steag al Americii fluturând în spate.

Sângele de pe chipul lui Trump, pumnul ridicat și steagul american în aceeași imagine constituie un arsenal politic pe care tabăra republicană nu-l poate rata.

ADVERTISING

Este o secvență dramatică și încărcată de simboluri care rivalizează deja cu alte imagini celebre din istoria Americii - cea cu soldații americani care ridică steagul SUA pe insula japoneză Iwo Jima în Al Doilea Război Mondial, imaginea cu Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună, sau momentul în care Lyndon Johnson depune jurământul la bordul Air Force One și devine președintele SUA după asasinarea lui John F. Kennedy, în 1963.

Imaginea cu Trump a inundat rapid rețelele de socializare, fiind preluată și de cele mai multe instituții de presă. Și imediat a început să fie folosită pentru a-i consolida drumul lui Trump către Casa Albă.

"Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru a salva America", a scris Donald Trump Jr. pe X, postând această fotografie. Eric Trump, celălalt fiul al fostului președinte, a scris pe aceeași rețea că aceasta este "luptătorul de care America are nevoie".

ADVERTISING

La aproximativ două ore după împușcătură, Trump a postat pe platforma sa de socializare Truth Social un mesaj de mulțumire pentru Serviciul Secret și forțele de ordine. El a transmis condoleanțe familiei persoanei care a fost ucisă la miting și a confirmat că a fost împușcat în urechea dreaptă.

"Am știut imediat că ceva nu este în regulă în sensul că am auzit un șuierat, împușcături și imediat am simțit glonțul rupând pielea", a scris Trump.

El îi îndeamnă pe americani să rămână uniți după tentativa de asasinat: "În acest moment, este mai important ca niciodată să rămânem uniți și să ne arătăm adevăratul caracter de americani."

În mijlocul haosului, Trump și-a ridicat pumnul și și-a dezvăluit instinctele, un moment care reprezintă legătura viscerală cu susținătorii săi și măiestria sa în era modernă a mass-media. scrie The New York Times.

ADVERTISING

"Glonțul magic" care îl ridică pe Trump

Istoria demonstrează că un "glonț magic" care își ratează cât de puțin ținta poate influența puternic scena politică americană.

Trump nu este primul lider american care se ridică după ce a supraviețuit în urma unei tentative de asasinare. Theodore Roosevelt a fost împușcat în piept în 1912, în timpul campaniei prezidențiale. Glonțul i-a pătruns în mușchiul pieptului, dar el a refuzat să meargă la spital și a decis să continue să rostească discursul de 50 de pagini pe care îl pregătise.

Printr-o coincidență remarcabilă, tentativa de asasinare a lui Roosevelt a avut loc în Milwaukee, Wisconsin, acolo unde Donald Trump urmează să fie nominalizat săptămâna viitoare drept candidatul Partidului Republican la președinție.

Fostul președinte Ronald Reagan a scăpat cu viață după ce a fost împușcat, în 1981, la Washington. Când a fost dus grabnic de agenții Secret Service spre limuzina care l-a transportat la spital, Reagan zâmbea spre cei prezenți, aflați în stare de șoc. La spital, în timp ce era pregătit pentru operație, a rămas vesel și a glumit cu Prima Doamnă, Nancy: "Dragă, am uitat să mă bărbieresc", i-a spus el zâmbind.

Popularitatea lui Reagan a crescut după tentativa de asasinare până la o rată de aprobare de 70%.

Sunt șanse mari să se întâmple la fel și de data aceasta.

Adepții lui Trump cred că alegerile sunt gata

Într-o cursă electorală în care ambii candidați la președinția SUA au vârste de peste 75 de ani, atenția s-a concentrat pe capacitatea psihică și fizică a lui Trump și a lui Joe Biden de a conduce țara.

Biden și-a petrecut ultimele săptămâni încercând să-și revină din punct de vedere politic după o performanță dezastruoasă în dezbaterea cu Trump, iar membrii propriului partid i-au cerut să se retragă din cursă.

Reacția sfidătoare a lui Trump la împușcătură a creat un contrast izbitor cu imaginile unui Biden palid și șovăitor, care în ultimele zile a atins noi cote de avarie cu două gafe sonore, confundându-i pe Zelenski cu Putin și pe vicepreședintele SUA Kamala Harris cu Trump.

Convenția națională republicană este programată să înceapă peste două zile, iar imaginea rezistenței lui Trump în bătaia puștii transmite mesajul perfect pentru campania sa: în ciuda tuturor forțelor aliniate împotriva lui și a mișcării MAGA (Make America Great Again), Donald Trump se va ridica și va lupta, scrie publicația citată.

Philip Anderson, care a fost arestat pentru participarea la insurecția de la Capitoliu, l-a numit pe Trump "o legendă". Catturd, identitatea online sub care se ascunde un influencer de dreapta foarte popular, a numit imaginea cu Trump "strigătul de la miting pentru salvarea țării".

Russel Brand, actor, cântăreț, autor și prezentator britanic de radio și televiziune, a postat un montaj video al împușcăturii și a scris pe X că vârsta nu e o problemă în alegeri, ci "rezistența". "Trump a arătat că are din plin. Neclintit", a subliniat el.

Sondajele indică faptul că cursa dintre Biden și Trump e strânsă și s-ar putea reduce la doar câteva voturi în statele-cheie. Orice impuls pe care îl poate obține Trump pentru a-și aduna susținătorii să se prezinte și să voteze ar putea reduce și mai mult capacitatea lui Biden de a obține realegerea.

"Fără cuvinte. Donald J Trump pentru președintele Statelor Unite. Aceste alegeri s-au încheiat acum", a postat pe X scriitoarea conservatoare Candace Owens, prezentatoare de talk-show, comentatoare și activistă.

Dave Portnoy, om de afaceri american și o personalitate cunoscută pe rețelele de socializare, a lăudat reacția lui Trump și a fost de acord că alegerile s-au încheiat. "Nu pot să-l bată acum", a subliniat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇