Renault este acuzată oficial în scandalul Dieselgate

Renault este acuzată oficial în scandalul Dieselgate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile franceze au acuzat oficial compania Renault de „înşelătorie”, în cazul emisiilor poluante ale motoarelor diesel, scandal ce a început în 2015 și e cunoscut drept ”Dieselgate”.

Anunțul a fost făcut chiar de grupul auto francez, care respinge acuzaţiile. Potrivit Reuters, Renault susține că autoritățile judiciare au cerut companiei să depună o garanție de 20 de milioane de euro.

"Toate autoturismele Renault au respectat întotdeauna legislația și reglementările în vigoare", se precizeazî în comunicatul Renault.

ADVERTISING

Acțiunea Parchetului din Paris a început în ianuarie 2017 cu o procedură de informare judiciară pentru Renault, fiind vizate sistemele privind controlul emisiilor poluante la motoarele pe motorină.

ConformLe Parisien, sistemul privind controlul emisiilor nu ar funcţiona la motoarele diesel sub viteza de 50 de km/h.

Context

Scandalul Dieselgate își are rădăcinile în 2006. Volkswagen a lansat atunci un proiect de motor care să respecte normele anti-emisii din SUA, mai stricte decât cele europene.

Poiectul însă a eșuat și, aveam să aflăm aproape 10 ani mai târziu, Volkswagen a recurs la o înșelătorie pentru a rezolva problema. Mai exact, a fost dezvoltat un soft care falsifica datele la testele de poluare. Gigantul auto a recunoscut acuzațiile și a dezvăluit că a echipat cu acest program milioane de mașini.

ADVERTISING

În următorii ani acuzațiile s-au extins și către BMW, Audi, Porshe, Fiat sau Daimler și iată, acum și către Renault.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇