Premieră în Europa: Orașul care testează un taxi care se conduce singur (Video)

Premieră în Europa: Orașul care testează un taxi care se conduce singur (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Brescia devine primul oraș european care experimentează un serviciu de car sharing cu mașini autonome. Un Fiat 500 electric poate veni singur la client, îl duce la destinație, apoi pleacă spre următoarea cursă sau spre încărcare, fără șofer.

Proiectul, dezvoltat de compania A2a și Politehnica din Milano, va fi testat până în noiembrie 2025, conform Adnkronos.

Mașina poate circula cu până la 30 km/h și va fi monitorizată permanent de un supraveghetor aflat la bord și de o cameră de control.

„Este un pas important pentru viitorul mobilității urbane", spune Renato Mazzoncini, directorul A2a. Potrivit acestuia, sistemul va ajuta la reducerea traficului și a poluării în orașe.

ADVERTISING

Pentru siguranță, experimentul este autorizat de Ministerul Transporturilor, iar o mașină de siguranță va însoți vehiculul autonom pentru a avertiza ceilalți participanți la trafic.

În plus, cercetătorii dezvoltă și un sistem de încărcare wireless pentru ca mașina să-și poată reîncărca bateria fără intervenție umană.

Il car sharing del futuro parte da Brescia, primo km a guida autonoma

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇