Dacia a lansat Manifesto, un concept de SUV electric decapotabil. Mașina de teren are un design robust și eco-smart și este destinată activităților în aer liber.
Manifesto nu va fi disponibil pentru vânzare, dar va reprezenta o bază pentru dezvoltarea viitoarelor modele Dacia.
Compania își reafirmă prin acest concept viziunea privind un vehicul simplu, cool, robust, accesibil și prietenos cu natura.
![Dacia-Manifesto-prototip](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dacia-Manifesto-prototip-1024x763.jpg)
![Dacia-Manifesto-concept](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dacia-Manifesto-concept-1024x691.jpg)
Manifesto este un SUV decapotabil ultra-compact, astfel încât pasagerii să se poată conecta cu natura, un tovarăș de drum ușor și silențios care pune accent pe agilitate și mai puțin pe viteză.
![Dacia-Manifesto](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dacia-Manifesto-1024x706.jpg)
Cu acest tip de vehicul poți aproviziona cu ușurință cabanele montane sau ajunge în locuri izolate, arată compania.
![Dacia-Menifesto-car](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dacia-Menifesto-car-1024x671.jpg)
Prin ce se remarcă SUV-ul decapotabil Manifesto:
- Vehiculul fără uși și ferestre are tracțiune integrală și gardă mare la sol.
- Roțile mari, fără aer, sunt rezistente la perforare.
- Husele se transformă în saci de dormit.
- Plafonul multifuncțional se rabatează și include bare de pavilion reglabile, care permit transportul bagajelor.
- Concept car-ul este echipat cu un troliu pentru manipularea și fixarea echipamentului.
- Partea din spate a prototipului poate fi transformată într-o masă sau banc de lucru.
- Farul din fața mașinii poate fi detașat pentru a fi folosit ca o lanternă în timpul ieșirilor în natură.
- Bateria detașabilă furnizează energie printr-o priză de uz casnic.
- Vehiculul este complet impermeabil și poate fi spălat cu furtunul cu apă, inclusiv în interior.
- Exteriorul și piesele ascunse includ mai mult plastic reciclat. La interior sunt folosite și elemente naturale, precum lemnul de plută.
- În planșa de bord poate fi integrat un smartphone.
![Dacia-Manifesto-outdoor](https://spotmedia.ro/wp-content/uploads/2022/09/Dacia-Manifesto-outdoor-1024x622.jpg)