Mica istorie: 10 mai - Ziua Națională de altădată a României

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 28 î.Hr.: Astronomii chinezi au observat o pată pe discul solar, iar faptul a produs îngrijorare la Curtea împăratului, cu atât mai mult cu cât niciun astronom n-a găsit vreo explicație cu privire la fenomen.

Astăzi, se știu multe despre petele de pe discul solar, dar evenimentul de atunci este interesant, întrucât constituie cel mai vechi caz, când observatorii de pe Pământ constată o pată pe discul solar.

Anul 1497Amerigo Vespucci părăsește portul Cádiz pentru prima sa călătorie în Lumea Nouă. El este primul european care pășește pe teritoriul noului continent, întrucât, așa cum se știe, Cristofor Columb n-a ajuns să debarce decât pe o insulă, despre care de altfel crezuse că acesta este litoralul „Indiilor”, adică al Asiei de Est.

Noului continent, descoperit de Vespucci, posteritatea i-a atribuit numele descoperitorului, denumindu-l  America, ceea ce nu umbrește meritele lui Cristofor Columb, care rămâne în istorie ca primul navigator al epocii sale care a traversat Atlanticul (firește, dacă-i excludem pe vikingi, temerari mai vechi, dar a căror explorare pare să se limiteze la o simplă aventură, fără urmări istorice și sociale).

Anul 1503Cristofor Columb descoperă Insulele Cayman și le denumește Las Tortugas, datorită numeroaselor broaște țestoase care se găseau acolo.

Anul 1655: Jamaica a intrat sub autoritatea britanică, după stăpânirea spaniolă care a durat 161 de ani.

Anul 1696: Moare eminentul scriitor clasic francez Jean de La Bruyère. Pentru generații întregi de autori din perioadele umătoare, La Bruyère reprezintă un neîntrecut model. Mă refer la scriitori de cea mai mare notorietate, precum: MarivauxProustAndré Gide și chiar Balzac.

ADVERTISING

Anul 1760: S-a născut Rouget de Lisle, ofițer genist francez, poet și dramaturg, autorul imnului național al Franței, La Marseillaise . O puteți reasculta aici:

Mirelle Mathieu chante la Marseillaise 21/09/2023

Anul 1774Ludovic al XVI-lea este încoronat ca rege al Franței și, pe bază de consecință, soția sa, Maria Antoaneta, devine regină consortă. A fost ultimul rege al Franței, până la abolirea monarhiei, în 1793.

Atât regele, cât și regina au fost victime ale unor excese din timpul Revoluției Franceze.  Cu privire la condamnarea la moarte prin decapitare a suveranului și a reginei, învinuiți de înaltă trădare, memorialiștii îndrăznesc să afirme că procesul a fost unul politic, instrumentat fără probe concludente și irefutabile.

Anul 1788: S-a născut Jean Augustin Fresnel, inginer și fizician francez, autorul unor importante contribuții în domeniul opticii fizice.

Împreună cu François Arago, Fresnel a studiat fenomenului de polarizare a luminii, fiind premiat în 1819 de către Academia Franceză. În 1816 a demonstrat că principiul lui Huygens (numit ulterior și Principiul Huygens–Fresnel), împreună cu propria sa teorie privind interferența, pot explica propagarea liniară a luminii și fenomenul de difracție, neînțeles până atunci.

Anul 1824: Are loc la Londra inaugurarea muzeului de artă National Gallery, unul dintre cele mai de seamă și de prestigiu muzee ale lumii. Ca o curiozitate, în timp muzeele de mare notorietate ale lumii percep  importante taxe de intrare, National Gallery informează pe propriul site că acolo intrarea este liberă zilnic între orele 10 și 18, iar vinerea până la orele 21.

ADVERTISING

Anul 1866: Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmarigen depune în Parlament jurământul ca domnitor al României. Domnia prințului Carol urma să fie întărită de rezultatul unui plebiscit, care chema poporul român să se pronunţe dacă "voieşte să se suie pe tronul ereditar al Principatelor Unite Române principele Carol-Ludovic de Hohenzollern, sub numele de Carol I".

Rezultatul a fost zdrobitor: au votat „pentru” un număr de 685.869 de persoane, iar „contra” doar 12.837, ceea ce înseamnă un rezultat de 98,13% „pentru” și 1,87% „contra”.

Dar plebiscitul avea și o adâncă semnificație implicită: în contextul internațional, când puteri vecine precum Rusia și Turcia încă mai erau interesate în anularea actului de Unire Națională din 1859, rezultatul plebiscitului purta un puternic mesaj de apărare a statului naţional.

Astfel, confirmând noul domnitor al „Principatelor Unite”, Carol I, electoratul consultat se dezice de uneltirile „monstruoasei coaliții”, care încerca întoarcerea istoriei înapoi, la cele două principate anterioare anului 1859.

Anul 1871: Înfrântă umilitor în războiul cu Prusia, Franța este nevoită să semneze Tratatul de la Frankfurt, prin care cedează Germaniei teritoriul Alsacia-Lorena de Est și plătește 5 miliarde franci-aur ca despăgubiri de război.

Anul 1872: Sufrageta Victoria Woodhull, cunoscută luptătoare pentru drepturile femeilor, este nominalizată de Partidul Drepturilor Egale ca viitoare candidată  la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, deși, în SUA,  femeile nu aveau drept de vot.

Dar, încălcând această prevedere a legii,  Victoria Woodhull a fost arestată în ziua scrutinului.  Voturile sale favorabile nu au fost luate în considerare, iar numărul lor nu se cunoaște până astăzi, deși estimările arată că erau considerabile.

ADVERTISING

Anul 1877Adunarea Deputaților adoptă pe 9 mai primul act al României independente:  Legea privind instituirea decorației «Steaua României». În situația când se profila în viitorul apropiat un război ce se va finaliza cu independența, principele Carol a apreciat personal că decorația va impulsiona odată mai mult curajul luptătorilor.

După proclamarea independenței, în anii următori, serbările de aniversare a zilei de 9 mai vor cunoaște un entuziasm popular nemaiîntâlnit. Pe parcurs, Parlamentul a instituit ca Zi Națională a României, data de 10 mai, care simboliza – ca nicăieri în altă parte pe glob – trei aniversări de evenimente majore, petrecute aproape în aceeași zi calendaristică:

  • Intrarea principelui Carol în România și proclamarea ca domn.
  • Proclamarea Independenței țării.
  • Ridicarea României la rang de regat și a principelui ca rege ereditar – regele Carol I

Anul 1878: Se naște fostul cancelar al Germaniei Gustav Stresemann, politician german, personalitate de marcă a Republicii de la Wimar.

Anul 1899: Se naște Fred Astaire, cunoscut dansator, coregraf, actor și cântăreț american

Anul 1924J. Edgar Hoover este numit director al Biroului Federal de Investigații (FBI), o agenție federală din SUA de combatere a criminalității, și va rămâne în această funcție timp de 48 de ani, până la moartea sa în anul 1972.

Anul 1933: Cenzură în Germania: naziștii devastează librării și biblioteci publice sau private  și organizează arderea în public a cărților ai căror autori sau al căror conținut era considerat potrivnic politicii partidului de extremă dreaptă.

Anul 1938: S-a născut Marina Vlady, diva cinematografiei franceze din a doua jumătate a secolului trecut, binecunoscută și publicului din România, pentru filmele rămase de referință:

Anul 1940Winston Churchill devine prim-ministru al Marii Britanii în urma demisiei premierului Neville Chamberlain, care nu a reușit să gestioneze pacea țării sale și nici cea a continentului european, pe care o garantase.

În aceeași zi, Germania invadează Franța, Țările de Jos, Belgia și Marele Ducat de Luxemburg. Ca replică, Regatul Unit ocupă Islanda, care constituia o extraordinară poziție strategică, în poziția sa singulară din nordul Oceanului Atlantic.

Anul 1941: Pentru prima dată de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, un raid aerian al aviației germane Luftwaffe bombardează masiv un obiectiv major din capitala britanică Londra: Camera Comunelor.

De la acea dată, Londra va fi bombardată sistematic și necruțător, inițial cu arme convenționale, iar în ultima parte a războiului cu o nouă armă, pe care Hitler o socotea nimicitoare: racheta (două tipuri de rachete: V-1 și V-2). Hitler avertiza că rachetele vor asigura inevitabila sa victorie.

Dar nu l-a convins pe Antonescu, care, la întoarcere dintr-o vizită făcută Fuhrerului în primele zile ale lunii august 1944, le-a declarat miniștrior săi, chiar pe peronul gării Băneasa: „Pentru mine, Hitler a pierdut războiul. Nouă nu ne rămâne decât să găsim calea ca să nu-l pierdem și noi”.

Anul 1941: Mâna dreaptă a lui Hitler, Rudolf Hess, se parașutează în Scoția, în încercarea de a negocia pacea între Anglia și Germania nazistă, care nu mai putea căștiga războiul. În acest sens, cerea să fie prezentat numaidecât premierului Churchill.

Dar guvernul britanic n-a acceptat să negocieze nimic cu inamicul, l-a încarcerat pe Hess și, după victoria Aliaților, l-a deferit Tribunalului Internațional de la Nurnberg, pentru a fi judecat laolaltă cu primul lot al marilor criminali de război.

Magistrații l-au cruțat pe Hess de la spânzurătoare și l-au condamnat la închisoare pe viață, pedeapsă ispășită în închisoarea de la Spandau.

Anul 1946: Prima lansare cu succes unei rachete americane  White Sands Proving Ground, SUA.

Anul 1971: Moare Mihail Jora, pedagog, pianist, compozitor și dirijor român, o personalitate de mare prestigiu între geniile muzicii româneşti din secolul XX. Era omul dedicat profesiei și artei sale. Se știe că, în perioada de după 1944, când comuniștii interziceau accesul la conservator al copiilor foștilor demnitari intelectuali din perioada interbelică, Mihai Jora a selectat câțiva tineri neprimiți la Conservator. Pentru ca valoarea și talentul lor „să nu se risipească în vânt” (expresia îi aparține lui Jora), muzicianul s-a oferit să-l mediteze pe fiecare în parte, „în particular”.

Riscul era mare, întrucât potentații comuniști erau fără de cruțare față de asemenea acte filantropice. Dar și satisfacția profesională era mare: Jora l-a pregătit „în particular” pe compozitorul Pascal Bentoiu (fiul unui fost ministru al Finanțelor din perioada antebelică). Cel meditat a ajuns autorul operei Oedip, jucată cu mare succes în Vest, dar și președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, de după 1989.

Anul 1981François Mitterand câștigă al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța în fața conservatorului Valéry Giscard d'Estaing și devine primul președinte socialist al celei de a Cincea Republici.

Anul 1993: Banca Națională a Republicii Kârgâzstan produce primele bancnote naționale kârgâze. Republica Kârgâzstan este primul stat din Asia Centrală, care părăsește zona rublei și își organizează propria emisie monetară.

Anul 1994: Politicinaul Nelson Mandela, personalitate de prim rang a continentului african și susținător al drepturilor cetățenilor de culoare, depune jurământul, devenind primul președinte de culoare al Africii de Sud.

Totodată, Mandela a fost cel dintâi președinte african ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială.

În toată viața sa, Nelson Mandela a fost un activist apărător al dreptului omului, până în anul 2013, când a decedat la 96 de ani.

Anul 1996: Un viscol puternic lovește Muntele Everest, ucigând opt alpiniști care se încumetau să înfrunte natura, încercând să ajungă pe culmi.

Anul 2002: Agentul FBI Robert Hanssen este condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată, pentru faptul de a fi vândut Moscovei secrete americane, la prețul de 1,4 milioane de dolari, atât în numerar, cât și în natură (diamante).

Anul 2005: Cetățeanul georgian Vladimir Arutyunian a încercat să-l asasineze pe președintele SUA George W. Bush, aruncând de la o distanță de cca. 20 metri o grenadă de mână. Încercarea de atentat s-a produs în timp ce Bush ținea un discurs în fața unei mulțimi adunată în capitala georgiană, Tbilisi.

Dar, din fericire, grenada nu a explodat, datorită unei defecțiuni tehnice. Urmare unor cercetări amănunțite și a unei urmăriri ca în filme, Arutyunian a fost prins, judecat de o instanță georgiană și condamnat la închisoare pe viață.

Anul 2012: Un grav accident are loc în Pasajul Lujerului, din București, când un tramvai de pe linia 41 a lovit altul, oprit în dreptul unui al treilea tramvai, defect. Bilanțul accidentului s-a ridicat  la 92 de răniți, 23 dintre ei fiind răniți grav.

MEMENTO:

  • România: Ziua Națională  (înainte de 1948)
  • România: Ziua Tatălui 
  • El SalvadorGuatemalaMexic: ziua mamei
  • România: Ziua Păsărilor și a Arborilor

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇