Anul 311: Moare Galerius, împărat roman, a cărui mamă, Romula, era de origine dacică, refugiată din nordul Dunării, ținut cotropit de popoarele migratoare. Dar, după câțiva ani, Galerius a divorțat de soția dacică și s-a recăsătorit (politic!) cu Valeria, fiica partenerului său în campaniile militare, Dioclețian.
Anul 553: Începe al doilea conciliu de la Constantinopol. Conciliul fusese convocat la inițiativa împăratului Iustinian și a papei Vigilius, cu scopul de a condamna „Cele Trei Capitole” elaborate de Theodor al Mopsusestiei, Theodoret și Ibus. Acestea propuneau pronunțarea unei anateme împotriva următoarelor:
- Persoana și scrierile lui Teodor de Mopsuestia ca precursor al nestorianismului;
- Scrierile lui lui Teodoret din Cir
- Scrisoarea lui Iba de Edesa către Maris, prin care lua apărarea lui Teodor de Mopsuestia.
Inițiativa a fost semnată, anatema a fost pronunțată, dar nu toți creștinii din Bizanț i s-au supus. Numai unii dintre ei au acceptat edictele imperiale, respectând ierarhii Bisericii Ortodoxe. Alţii au continuat să respingă hotărârile Sinodului de la Calcedon şi edictele imperiale ulterioare, construindu-și o ierarhie paralelă. Alții au rămas atât de dezgustați, încât s-au convertit la Islam, îmbrăţişând religia cuceritorilor.
Anul 1260: Kublai Han devine conducător al Imperiului mongol. A fost unul din nepoții marelui intemeietor al Imperiului mongol, Ginghis Han. Kublai Han s-a născut în anul cuceririi de către mongoli a viitorului oraș Pekin.
Anul 1789: Se convoacă, la Versailles, Adunarea Stărilor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614). Acesta a fost semnalul simbolic de începere a Revoluției franceze, după care a urmat asaltul și căderea Basiliei, la 14 iulie a aceluiași an.
Anul 1818: S-a născut Karl Marx, filosof și economist german, autorul celebrei lucrări „Das Kapital” (Capitalul), lucrare pe care și-au fundamentat comuniștii capitolul economic al doctrinei lor.
În principiu, Marx introduce în studiile economice noținea de plus valoare, corespunzătoare oarecum cu cea ce numim în economia de piață profit. Este vorba despre diferența dintre costurile unui produs și prețul final, încasat de ultimul distribuitor. Marx consideră că însușirea de către investitor a acestei diferențe n-ar fi justificată și propune ca această diferență să fie preluată de stat și redistribuită societății, nu investitorului.
Teoria s-a arătat ispititoare în principiu, dar – vai! – după ce a fost experimentată în câteva state – mai ales URSS – a dat rezultate dezastruoase. Oricât de atrăgătoare ar fi teoria, în practică a eșuat.
Anul 1819: Se naște Stanislaw Moniuszko, compozitor polonez.
Anul 1821: Împăratul Napoleon I moare în exil pe Insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic. Cu privire la diagnsticul de cancer, care i-a fost pus, există însă îndoieli serioase. Napoleon nu era o fire bolnăvicioasă, dar de când a ajuns în exil, i-au apărut probleme pe care unii le judecă în conotație cu moralul scăzut al temnicerilor de pe insulă, tot izolați și ei. Îi rodea gândul să plece acasă, dar nu știau cum.
Oare erau atât de demoralizați, încât le-o fi venit ideea să scape de fostul împărat, otrăvindu-l? Întrebarea și-au pus-o mai mulți cercetători, dar răspunsul nu l-a găsit încă niciunul.
Anul 1826: S-a născut împărăteasa Eugenia a Franței, soția lui Napoleon al III-lea.
Anul 1835: Se pune în funcțiune prima linie de cale ferată din Europa în Belgia, între Bruxelles și Mechelen. Doi tineri ingineri de drumuri, Pierre Simons și Gustave De Ridder, vizitaseră Anglia, unde au văzut primele căi ferate aflate deja în funcțiune, și au demarat demersuri în vederea construirii în Belgia a ceva asemănător.
Presa din epocă nota că inginerii n-au întâmpinat atâtea dificultăți tehnice în problema construirii unei linii de cale ferată, cât au avut de luptat cu opozanții. Trei aspecte ridicate de aceștia păreau să compromită inițiativa inginerilor:
- Proprietarii de ambarcațiuni și posesorii de cai sau trăsuri se alarmaseră că vor rămâne fără obiectul activității lor, în concurență cu noul vehicul, acționat cu aburi și, desigur mai rapid.
- Clerul atenționa cât de mare este păcatul de a folosi apa fiartă, ca să te ducă de la un loc la altul. Căci, pentru a te duce, Dumnezeu a creat calul și catârul. Iar dacă cineva a creat apa fiartă, ca să ne ducă ea, altfel decât cu ce ne-a dat Dumnezeu, acela nu poate fi decât Satana. Ca urmare, blestemat va fi cel care va pune piciorul în vehiculul Diavolului.
- Proprietarii de terenuri se declarau speriați că s-ar putea pomeni cu șinele în grădină. În plus, circulând pe șine, trenul va călca peste orătănii, animale și chiar oameni, pe care, fiind pe șine, nu va avea cum să-i ocolească.
Totuși, linia s-a construit, iar inaugurarea solemnă a avut loc pe 5 mai 1835, când trenul a circulat între gara Allée Verte din Bruxelles și gara din Malines (32 km). Cu acest prilej, Bruxelles a devenit prima capitală din lume cu cale ferată.
Anul 1846: Se naște Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel. Sienkiewicz este binecunoscut publicului nostru, îndeosebi pentru câteva romane de mare impact și de mare valoare în cultură, din care aș aminti:
- Quo Vadis
- Potopul
- Prin foc și sabie
- Cavalerii teutoni
- Familia Polaniecki
Anul 1863: Se naște Jules Ernest Renoux, pictor francez post-impresionist.
Anul 1891: Are loc inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall" din New York. Proiectată de arhitectul William Burnet Tuthill și finanțată de Andrew Carnegie, un mare industriaș, sala este una dintre cele mai prestigioase locații din lume atât pentru compozițiile muzicale clasice, cât și pentru cele actuale.
Anul 1912: Apare primul număr al publicației „Pravda" – ziar pretins independent, dar pus la discreția Partidului Comunist: până la 22 august 1991, fusese denumit oficial ca organ al acestuia.
Anul 1919: A fost creată, la Geneva, Liga Societăților de Cruce Roșie (LORCS), ca organ de legătură permanentă între societățile naționale de Cruce Roșie.
Anul 1919: Se naște Mihnea Gheorghiu, scriitor și traducător român
Anul 1919: Se naște Georgios Papadopoulos, fost prim ministru al Greciei, fost regent al Regatului și fost președinte al Republicii. Papadopoulos era liderul loviturii de stat militare ce a avut loc în Grecia la 21 aprilie 1967, și conducător al guvernului militar care a condus țara între 1967 și 1973.
Anul 1921: Creatoarea de modă Coco Chanel patentează marca de parfum Chanel No. 5, unul dintre primele parfumuri produse sintetic.
Anul 1945: Insurecția din Praga - o încercare a rezistenței cehe de a elibera orașul de sub ocupația nazistă.
Anul 1948: Moare Sextil Pușcariu, filolog, istoric literar, memorialist, poet român
Anul 1949: A fost înființat Consiliul Europei.
Anul 1950: Politicianul Bhumibol Adulyadej se auto-încoronează ca Rama al IX-lea, rege al Thailandei.
Anul 1954: În Paraguay, generalul Alfredo Stroessner preia puterea prin lovitură de stat.
Anul 1955: Începe să funcționeze Uniunea Europei Occidentale (UEO), în baza acordului semnat de către Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie, la 17 martie 1948. UEO este singura organizație europeană cu componentă de apărare, înființată în perioada războiului rece.
Anul 1957: Televiziunea Română a transmis pentru prima oară o competiție sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România.
Transmisia a preluat meciul de pe Stadioul Republicii, unde, conform datelor din presă, se aflau 20.000 spectatori, iar întâlnirea amicală s-a încheiat în favoarea oaspeților, cu un scor de 11-3 (3-3)
Anul 1964: Consiliul Europei declară ziua de 5 mai ca Ziua Europei.
Anul 1988: Televiziunea niponă a efectuat prima transmisiune în direct de pe Muntele Everest, cel mai înalt din lume.
Anul 1999: Indonezia și Portugalia au semnat un acord, angajându-se fiecare să sprijine realizarea autonomiei provinciei Timor, o insulă din Arhipelagul Indonezian
Anul 2001: Patriotul Ilie Ilașcu a fost eliberat din închisoarea Hlinoaia (Glinaya), din autointitulata „Republica Nistreană”.
Anul 2002: După ce, în primul tur de scrutin, Jacques Chirac obținuse doar 19,88% din voturi, în al doilea tur de scrutin obține 82,21%, împotriva lui Jean-Marie Le Pen liderul Frontului Național, și este confirmat ca președinte al Franței.
Electoratul francez, chiar dacă a avut alte opțiuni în primul tur de scrutin, în cel de al doilea a optat pentru „răul cel mai mic”, refuzând să voteze pentru extremistul Jean-Marie Le Pen. A fost un refuz liber consimțit, cu un singur mesaj: nu extremismului.
Anul 2004: Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor, reușind să reziste 1.060 de zile la putere și devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice.
Anul 2006: Moare Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic literar român, personalitate de vază în cultura românească, inclusiv tradițiile aromânilor, pe care le-a cunoscut bine și le-a studiat, sub aspect lingvistic, istoric și cultural.
Anul 2011: Moare, la 110 ani, australianul Claude Choules, ultimul veteran al Primului Război Mondial și, în același timp, veteranul de vârstă al tuturor australienilor.
Anul 2021: Cel mai mare urs brun din România, și probabil din Uniunea Europeană, Arthur (17 ani), a fost ucis de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, în localitatea Ojdula, județul Covasna, prințul venind în România anume pentru a-l împușca.
MEMENTO
- Danemarca: Ziua Eliberării (1945)
- Etiopia: Ziua Eliberării (1941)
- Mexic: Cinco de Mayo (1862)
- Japonia: Ziua Copiilor (Kodomo no hi)
- Coreea de Sud: Ziua Copiilor
- Kirghistan: Ziua Constituției
- Tailanda: Ziua Încoronării
- Ziua Internațională a Moașelor
- Albania: Ziua Martirilor
- Etiopia: Ziua Victoriei Patrioților
- Palau: Ziua Persoanelor Vârstnice
- Ziua Europei
- Ziua Culturii Lusofone (de natură portugheză)
- Ziua Parolei (doar in 2022)