Ca să nu mai blocheze NATO în continuare, Consiliul Atlantic din SUA și Joe Biden i-au promis lui Goe Iohannis un premiu de consolare, de mare prestigiu (Distinguished International Leadership Award), și o întâlnire în Biroul Oval.
Mai în glumă, mai în serios, aceasta pare să fie rațiunea din spatele escapadei americane a dlui Iohannis.
Cu siguranță că temele majore ale unei asemenea întâlniri la cel mai înalt nivel ar fi trebuit să țină de interesul național, mai ales în contextul dat.
Dl Iohannis a și încercat, de altfel, să îi dea această conotație cu o transparență total nespecifică în privința sistemului Patriot pe care România ar putea să-l trimită în Ucraina.
Elefantul din Biroul Oval - aventura spre șefia NATO a dlui Iohannis
„Și acest punct a fost atins în discuția noastră tete-a-tete și am decis să continuăm dialogul. (…) Discuția nu a fost lungă, a fost relativ scurtă. Există riscul să nu fie consens și tocmai de aceea cred că e foarte bine să fie două candidaturi, doi candidați în general considerați acceptabili amândoi pentru că o organizație puternică are nevoie și de competiții puternice și, până la urmă, unul dintre cei doi va fi ales viitorul secretar general”, a declarat dl Iohannis.
Discuția find scurtă e clar că Joe Biden a reafirmat poziția SUA de susținere pentru Mark Rutte. Nu e însă doar poziția SUA. 30 din 32 de state NATO îl susțin pe Mark Rutte.
Dl Iohannis vorbește despre o competiție puternică. Nici poveste! Este un candidat susținut de toți cu excepția domniei sale și a aliatului lui Putin în Europa, Viktor Orban.
Ce dialog să continue în aceste condiții? Există unul singur imaginabil: ce altă dregătorie primesc în UE ca să deblochez NATO?
Altă discuție e greu de imaginat la un scor de 30 la 2. După cum la acest scor e greu ca afirmația „unul dintre cei doi va fi ales viitorul secretar general” să nu fie o autoironie, involuntară desigur.
Mai mult decât atât, dl Iohannis vestește și asumă riscul de a nu exista consens pentru un nou secretar general. Dar domnia sa este singurul motiv pentru care nu va exista, Viktor Orban fiind un artist al replierii pentru prețul corect.
Adică dl Iohannis asumă riscul ca din cauza ambițiilor domniei sale alianța să transmită un mesaj complet contrar principiilor sale fundamentale: unitate și solidaritate, după cum atrăgeau atenția mari publicații internaționale, precum FAZ sau Financial Times.
Dacă doi lideri pot bloca în felul acesta, din motive strict personale, alegerea covârșitor dorită de toți ceilalți, de ce nu ne-am gândi că s-ar putea întâmpla la fel și în cazul articolului 5, atât de important pentru noi?
Aceasta nu e o competiție. Acesta este un joc la blocaj, cu iz puternic de șantaj, al unui om care nu–și mai concepe viitorul fără o înaltă dregătorie cu protocol și lux pe măsură, ajutat de un alt om care face mereu tot ce îi stă în putință pentru a destabiliza construcțiile lumii occidentale care displac Rusiei.
De ce este tratat cu atâta delicatețe dl Goe?
Dar dl Iohannis știe că nu poate primi replica dură pe care o merită. Ca dovadă este chemat în SUA, compensat cu un premiu important, acordat până acum unor personalități cu adevărat marcante cu mult peste anvergura provincială a domniei sale, este chemat în Biroul Oval, nu chiar vizită de stat, dar orișicât, în Biroul Oval.
Ocazie cu care Joe Biden face autentice reverențe în fața poporului român, pe bună dreptate și fără niciun merit al dlui Iohannis, pentru conduita de la începutul războiului din Ucraina.
De ce este tratat cu atâta delicatețe dl Goe?
Contextul este foarte dificil, poziția României esențială, NATO și SUA nu-și permit riscul unei antagonizări, din mandatul dlui Iohannis mai sunt luni bune și dă semne că se luptă să își stabilească succesorul. Așa că e preferabil să îi fie acordată o ieșire amiabilă, un exit fără tensiune din aventura acestei candidaturi.
Nu e însă clar dacă dl Iohannis se mulțumește cu această șansă sau va forța „ dialogul” până va primi și dregătoria cu protocol. Am toate motivele să cred că da.
După cum am însă motive să cred că, la un moment dat, după declarații publice repetate, după mesajele din marile publicații externe, după favoarea acestui premiu cu siguranță mult peste meritele dlui Iohannis, dacă Goe tot repetent va rămâne, replica dură evitată până acum tot va veni.