Oamenii de știință au descoperit o corelație între TBC și riscul crescut de cancer

Oamenii de știință au descoperit o corelație între TBC și riscul crescut de cancer

Un studiu recent a scos la iveală o asociere între tuberculoză și cancer. Oamenii de știință sud-coreeni au descoperit că persoanele care au sau au avut tuberculoză sunt mai predispuse la câteva tipuri de cancer, printre care pulmonar, de sânge, ginecologic și colorectal.

În ciuda faptului că vindecarea cu succes a tuberculozei este posibilă, pot apărea complicații din cauza leziunilor structurale sau vasculare, a anomaliilor metabolice și a răspunsului inflamator al gazdei, spun aceștia.

În urma studiului ce urmează a fi prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică și Boli Infecțioase (ECCMID 2024) din acest an, care va avea loc la Barcelona, în perioada 27-30 aprilie, s-a concluzionat că riscul de cancer în rândul celor care aveau tuberculoză sau au fost tratați pentru așa ceva era cu 80% mai mare pentru toate tipurile de cancer combinate.

ADVERTISING

Astfel, potrivit specialiștilor de la Colegiul de Medicină al Universității Hanyang din Seul, Coreea de Sud, riscul era de 3,6 ori mai mare pentru cancerul pulmonar, de 2,4 ori mai mare pentru cancerul de sânge (hematologic), de 2,2 ori mai mare pentru cancerul ginecologic, cu 57% mai mare pentru cancerul colorectal, cu 56% mai mare pentru cancerul tiroidian și cu 55% mai mare pentru cancerul de esofag și stomac, după cum arată News Medical.

În concluziile studiului, autorii afirmă că „TBC este un factor de risc independent pentru cancer, nu numai pentru cancerul pulmonar, ci și pentru diverse cancere specifice. Screeningul și managementul pentru cancer ar trebui să fie justificate la pacienții cu TBC”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇