Meteoriții care lovesc acum coaliția, ca să îl parafrazez pe Rareș Bogdan, sunt mai degrabă precum Carul Mare, numai cine nu s-a uitat după el nu l-a văzut. Iar un “astronom” profesionist se face de râs pretinzându-se surprins.
Altfel spus, ceea ce lovește coaliția este doar propriul amatorism.
Marea dificultate a momentului vine din ceea ce unii dintre comentatorii scenei politice am tot spus: electoratul nu e precum sacii de cartofi pe care să îi muți dintr-o remorcă în alta ca să îi cari dintr-o piață în alta.
Cu alte cuvinte, este nerealist să crezi că un electorat mereu mobilizat să fie în adversitate cu un partid, chemat la vot ca să strivească politic acel partid, electorat pentru care acel partid a fost demonizat ca autorul tuturor relelor din această țară, poate fi aliniat la un semn pentru a vota disciplinat tocmai acel partid și candidații lui. Este valabil și pentru electoratul PSD, și pentru electoratul PNL.
Sondajele de opinie arată că la europarlamentare scorul listei comune este substanțial mai mic decât scorurile pe care le-ar fi obținut separat. La Primăria Capitalei oricare candidat din partea unuia dintre partide are o rată considerabilă de respingere din partea electoratului celuilalt partid. Deci un candidat comun nu ar avea nici pe departe un sprijin comun.
Dar pentru asta nu era necesar să aibă în față cifrele vreunui megasondaj, era suficient să-și aducă aminte cât și-au antagonizat propriile electorate împotriva celuilalt partid.
Povestea cu pericolul extremist a fost minciuna cu care au încercat să-și acopere strategiile politice, însă este acum evident câtă credibilitate au avut. Se zice că pericolul cel mai mare este să ajungi să crezi în propriile minciuni.
În teritoriu este și mai rău, liderii locali simt enervarea electoratelor față de șmecheriile de la centru, inclusiv listele comune la europarlamentare, pentru că beneficiarii sunt doar câțiva, iar ei trebuie să dea explicații și să adune voturi.
Liderii PSD și PNL întâi au tăiat și abia acum măsoară pentru a descoperi că nimic nu se potrivește.
Constatăm și că procentele lui Cristian Popescu Piedone, lider pentru Primăria Capitalei în toate sondajele tuturor partidelor, chiar și al lui Nicușor Dan, sunt o sursă de uimire, de parcă omul ar fi apărut de niciunde și nimeni nu ar înțelege ce-i cu el.
E foarte simplu ce e cu el. Dacă restul candidaților își împart procentele din jumătatea electoratului bucureștean care merge constant la vot, are opțiuni clare, o implicare în fenomenul politic, Cristian Popescu Piedone reușește să acceseze jumătatea care, în mod normal, nu prea vine la vot, nu are niciun interes, nicio curiozitate dincolo de firimitura aruncată de politician.
Este o naivitate să crezi că bucureștenii sunt doar cei pe care îi vedem în centru, eventual la teatru, bine îmbrăcați, în restaurante, în mașini îngrijite, consumatori de presă, informați, cu o oarecare ierarhie principială.
Ei bine, Cristian Popescu Piedone are mai puțină treabă cu aceștia și mult mai multă cu bucureștenii din periferii, mahalale, cu salarii mici, studii puține și așteptări pe măsură. Pentru ei, Colectiv sau ANI sunt chestiuni puțin relevante. Sunt oameni care nu au cine știe ce simpatie pentru cei cu carte, dar iubesc șmecherii fără scrupule care răzbat. Nu au neapărat o problemă cu infractorii, dacă sunt generoși, dar îi adoră pe cei care înving statul și justiția.
Piedone știe să le vorbească pe limba lor, să îi capteze și mobilizeze, cu ce să îi fidelizeze. Cei 30 de ani de administrație și multele campanii făcute la firul ierbii sunt principalele lui instrumente.
În plus, are avantajul pe care l-au avut la vremea lor şi Traian Băsescu, și Sorin Oprescu. Este, în felul său, autentic, ceea ce îl face de încredere și confortabil pentru electoratul țintă care s-ar putea simți reprezentat.
Și în timp ce coaliția descoperă secretul lui Polichinelle din sondaje, Piedone s-a apucat deja de campanie intensă, exact în bazinele de unde speră să-și obțină voturile.
Profilul lui aparte în peisajul candidaților îl va face pe Piedone greu de bătut. Cu atât mai mult cu cât se răzbună faptul că în amatorismul politicii românești nimeni nu s-a gândit să crească din vreme candidați serioși.
Deci pentru coaliție variantele au rămas două: să-l susțină formal sau informal pe Piedone (modelul Sorin Oprescu 2008) sau să-i cumpere cumva retragerea cu avantaje majore pentru sine și familie.
Pe de altă parte, dacă Piedone va ajunge primar general, puterea lui reală va fi imensă, având în vedere că va fi concomitent, de facto prin fiul său, și primarul unui sector. Și având în vedere profilul lui, ar putea crea multe probleme.