Autoritățile au anunțat, pentru a 4-a zi consecutiv, un bilanț de peste 2.000 de cazuri noi de coronavirus. În ultimele 24 au fost depistate 2.064 de noi îmbolnăviri, din cele 24.940 de teste procesate.
Un nou record este înregistrat pe secțiile de Terapie Intensivă. După recordul de ieri, de 571, sâmbătă dimineața la ATI erau internați 583 de pacienți în stare gravă.
În spitalele COVID sunt internate 7.734 de persoane, cu 61 mai puține decât vineri.
Bilanțul deceselor e puțin mai scăzut decât în ultimele zile, cu 32 de morți raportate în ultimele 24 de ore.
Din cele aproape 25.000 de teste, 15.455 au fost făcute în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.392 la cerere. Restul de 93 sunt teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 octombrie.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.496.439 de teste.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate.
În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), cifra lor depășește 41.000. Iată datele exacte:
- 10.817 de persoane în izolare la domiciliu
- 7.516 de persoane în izolare instituționalizată
- 23.237 persoane în carantină la domiciliu
- 28 de persoane în carantină instituționalizată
Cifrele pandemiei pentru România
Bilanțul total al pandemiei în România a ajuns la 134.065 de îmbolnăviri. 107.058 de pacienți au fost declarați vindecați.
În diaspora, bilanțul rămâne constant față de ziua precedentă, cu un total de 6.702 de îmbolnăviri printre românii de peste hotare, din care 126 au murit și 733 au fost declarați vindecați.
Ne apropiem de pragul de 5.000 de morți
În ultimele 24 de ore au fost raportate 32 de noi decese, ceea ce urcă bilanțul total la 4.947 de morți. Este vorba de 18 bărbați și 14 femei.
Ei erau internați în spitale din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Toți cei 32 de pacienți sufereau și de alte afecțiuni, însă infecția cu COVID-19 le-a agravat starea și a grăbit deznodământul tragic.
Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:
- 1 deces la categoria 30-39 de ani
- 2 decese la categoria 40-49 de ani
- 4 decese la categoria 50-59 de ani
- 7 decese la categoria 60-69 de ani
- 10 decese la categoria 70-79 de ani
- 8 decese peste 80 de ani
Situația COVID în țară: În Moldova avem recorduri absolute sau cifre pe care nu le-am mai văzut din mai
Bucureștiul rămâne pe prima poziție, dar mult sub nivelul înregistrat vineri, când a fost un nou record absolut, cu 517 cazuri nou depistate. Sâmbătă au fost raportate 206 noi îmbolnăviri în Capitală.
În schimb, situația se agravează iar în zona Moldovei. Iașiul se menține la cifre record, Neamțul ajunge la un record dublu față de precedentul înregistrat în mai, iar Suceava nu a mai avut asemenea cifre din 1 mai.
Iată care sunt județele care au peste 50 de cazuri noi:
- București – 206 cazuri noi
- Iași – 172 cazuri noi
- Neamț – 148 de cazuri noi
- Vaslui – 101 cazuri noi
- Timiș – 99 de cazuri noi
- Bacău – 98 de cazuri noi
- Suceava – 92 de cazuri noi
- Cluj – 82 de cazuri noi
- Teleorman – 79 de cazuri noi
- Brașov – 77 de cazuri noi
- Prahova – 77 de cazuri noi
- Constanța – 70 de cazuri noi
- Sibiu – 54 de cazuri noi
- Vâlcea – 52 de cazuri noi
- Dâmbovița – 50 de cazuri noi
- Dolj – 50 de cazuri noi
Epidemia a progresat rapid și mai avem doar 4 județe care au sub 1.000 de cazuri de COVID-19: Călărași (863), Satu-Mare (768), Sălaj (774), Tulcea (942).