Premierul Ludovic Orban a declarat că este posibil ca numărul cazurilor de Covid-19 să mai crească în perioada următoare, din cauza celor care au ieșit în stradă să sărbătorească rezultatul alegerilor locale.
Potrivit acestuia, în 3.300 de localități s-au organizat adunări spontane, unde oamenii nu au respectat regulile.
”În ceea ce privește derularea procesului electoral din ziua votului, modul în care au fost organizate nu au creat riscuri suplimentare de răspândire a virusului. Teama mea este despre ceea ce s-a petrecut după anunțarea rezultatelor.
În 3.300 de localități, s-au organizat spontan adunări în care nu s-au mai respectat reguli, toată lumea s-a bucurat, toată lumea a scandat, toată lumea a cântat și e posibil sa existe o creștere a numărului de cazuri din cauza modului în care s-a sărbătorit”, a declarat Orban.
Premierul a precizat că le-a transmis public celor care au participat la aceste adunări să se gândească la faptul că ar putea fi infectați.
”Din acest motiv le-am transmis un mesaj public participanților la aceste adunări să se considere ca și cum ar fi posibil să fie infectați, să aibă grijă să nu transmită virusul către alții în cazul în care s-au infectat.
Sunt oameni care sunt apropiați de primari, de președinții de CJ și știu foarte bine la ce au participat. Solicitarea mea clară este să fie responsabili și să aibă grijă să nu transmită către alții. Măcar dacă nu s-au putut stăpâni în ziua victoriei să aibă grijă să nu transmită către alții virusul”, a mai declarat Orban.
Record de cazuri noi de Covid
Autoritățile au anunțat un bilanț de 2.343 de cazuri noi depistate în ultimele 24 de ore, după procesarea a 26.011 de teste.
Este a treia zi când avem peste 2.000 de cazuri și o nouă cifră record pentru România, după ce pe 30 septembrie au fost raportate 2.158 de noi îmbolnăviri.