Încă o avarie în București. Aproape 1.100 de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură

Încă o avarie în București. Aproape 1.100 de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, că, din cauza unei avarii produse la Magistrala Berceni, furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1100 de blocuri din Sectorul 4.

Compania a precizat că punctele termice care alimentează imobilele din zona Tineretului nu vor fi afectate.

”Magistrala are o vechime de peste 55 de ani, anul punerii în funcţiune fiind 1968. Iniţial, în cursul dimineţii, echipele companiei au încercat izolarea avariei din căminul de manevre situat la intersecţia străzii Luică cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu, însă din cauza volumului mare de apă, care nu a putut fi evacuată, se impune închiderea magistralei din incinta CTE Progresu, până la evacuarea apei din acest cămin”, a transmis Termoenergetica.

ADVERTISING

Potrvit companiei, au fost deja începute, în regim de urgenţă, manevrele tehnice de sectorizare, închidere şi golire a conductei, apoi cele de aerisire. Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparaţia avariei şi încărcarea magistralei.

”Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură va fi sistată până în data de 14 februarie 2024, ora 23.30, însă pe măsură ce intervenţia se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcţiune înainte de termenul estimat”, a mai transmis compania.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇