Oamenii de știință au descoperit nu departe de noi una dintre cele mai tinere planete solide găsite până acum, una a cărei vârstă nu depășește 430 de milioane de ani. Asta, în condițiile în care mai puțin de 50 de planete cunoscute au o vârstă mai mică de 500 de milioane de ani.
Botezată HD63433 d, tânăra planetă se află la „doar” 73 de ani lumină față de Terra, într-un sistem solar în care fuseseră descoperite doar două planete, ambele gazoase, scrie Space.com, care citează un raport publicat de Astronomical Journal.
Datele de până acum indică faptul că HD63433 d are dimensiuni similare cu ale Terrei - are un diametru de 1,1-1,25 comparativ cu al Terrei. De asemenea, orbitează o stea similară cu Soarele nostru.
ASTĂZI PE SPOT:
Diferența este că planeta în cauză este de opt mai apropiată de steaua ei decât este Mercur de Soare. Iar asta înseamnă că un an pe HD63433 d durează 4,2 zile pământene și că temperatura la suprafață ar fi de aproape 1.260 de grade Celsius.
O altă particularitate a nou descoperitei planete este că are întotdeauna aceeași parte orientată spre soarelei ei. Prin urmare, emisfera respectivă pare a fi una complet acoperită de lavă.
Dată fiind apropierea ei față de soare, HD63433 d nu ar trebui să aibă o atmosferă. Însă astronomii nu exclud complet această posibilitate.
Dat fiind faptul că este o descoperire de dată recentă, nu se cunosc prea multe date legate de HD63433 d. Astronomii sunt mai cu seamă interesați de partea întunecată a planetei, una care va face obiectul unor cercetări amănunțite ulterioare.