60 de persoane au fost rănite, sâmbătă, în Toscana, în centrul Italiei, după ce podeaua unei săli dintr-o fostă mănăstire din secolul al XV-lea, acum folosită ca restaurant, s-a prăbuşit în timpul unei nunţi.
Cinci dintre persoanele rănite se află în stare critică, în urma accidentului produs în apropiere de Pistoia, la nord de Florenţa, potrivit guvernatorului regiunii Toscana, Eugenio Giani.
Zeci de invitaţi la nuntă dansau când podeaua unei camere de la primul etaj s-a prăbuşit, potrivit presei italiene.
Prăbuşirea a avut loc într-o sală de la primul etaj al fostei mănăstiri din Giaccherino, care era folosită ca restaurant de mai mulţi ani.
Unii invitaţi plecaseră deja de la petrecere, dar tinerii au rămas în sală şi dansau, când, brusc, podeaua mansardei s-a prăbuşit. Dansatorii s-au trezit la parter, acoperiţi de moloz.
Peste o sută de salvatori au fost mobilizaţi, a declarat Eugenio Giani pe Telegram.