Război în Gaza. La un pas de război și cu Libanul. Șeful spionajului militar vorbește de lovituri în Iran. Atac american în Irak

<span style="color:#990000;">Război în Gaza</span>. La un pas de război și cu Libanul. Șeful spionajului militar vorbește de lovituri în Iran. Atac american în Irak

Sunt aproape 3 luni de când Hamas a atacat Israelul, provocând un răspuns în forță și continuu ce s-a soldat cu peste 22.000 de morți până acum în Fâșia Gaza. Și nu doar că nu vedem la orizont finalul războiului, dar riscul să se extindă este tot mai mare.

Iranul a anunțat că pregătește o răzbunare dură după atacul cu zeci de morți de la parastasul generalului Qasem Soleimani. Vicepreședintele Mohammad Jamshidi a dat vina pe Israel și SUA pentru atac. Washingtonul a negat implicarea, însă din Israel a venit o declarație a șefului spionajului militar ce poate inflama și mai mult situația. Acesta a vorbit la ceremonia de absolvire a noilor ofițeri de informații, spunându-le că spionajul militar reușește „lovituri împotriva inamicilor, din Gaza până în Iran”. În cele din urmă, la mai bine de 24 de ore, Statul Islamic a revendicat atacul.

Nici în Liban lucrurile nu se liniștesc, ba din contră. Israelul a lansat un nou atac în care a ucis încă 4 luptători Hezbollah. Iar Ministrul Apărării a spus că există „o fereastră îngustă” în care încă se mai poate ajunge la o înțelegere diplomatică cu gruparea, astfel încât să nu se ajungă la un război extins în Liban.

ADVERTISING

Și în Irak a avut loc un atac american cu dronă, la Bagdag, în care a fost ucis numărul 2 al Hashed al-Shaabi, o grupare paramilitară irakiană pro-Iran. Premierul irakian a condamnat atacul.

Israelul continuă și operațiunile din Cisiordania ocupată, unde soldații au percheziţionat joi casă cu casă în tabăra de refugiaţi Nour al-Shams din oraşul Tulkarem, reţinând sute de persoane suspectate de activităţi militante. Unele case au fost demolate și au fost confiscate arme.

Pe plan extern, Harvard a numit un profesor evreu președinte interimar, după demisia lui Claudine Gay, cauzată de comentarii privite ca antisemite și acuzații de plagiat. Iar mai mulți artiști israelieni au semnat un apel prin care spun stop dezumanizării israelienilor și palestinienilor, avertizând că astfel de atitudini sunt folosite pentru a justifica crimele comise în ambele tabere.

Iată cele mai importante evenimente de joi, 4 ianuarie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 90:

  • Peste 22.000 de morți - Hamas a anunțat un bilanț actualizat după aproape 3 luni de război: 22.438 de morți și 57.614 răniți. Israelul spune că a ucis 8.500 de combatanți Hamas iar IDF anunțase că în medie raportul e de „2 civili uciși pentru fiecare terorist”, raport pe care l-a numit „extrem de pozitiv”.
  • Nou atac în Liban - Hezbollah a anunțat că încă patru dintre membrii săi au fost uciși într-un atac israelian în sudul Libanului. IDF a confirmat atacul, spunând că a fost ca răspuns la multiple lovituri lansate asupra Israelului din acel punct. De la începutul războiului în Gaza, 151 de luptători ai grupării au fost uciși, majoritatea în Liban, dar și în Siria.
  • La un pas de război cu Libanul - Ministrul Apărării din Israel Yoav Gallant i-a spus trimisului special al SUA în regiune, Amos Hochstein, că există „o fereastră îngustă” în care încă se mai poate ajunge la o înțelegere diplomatică cu Hezbollah, astfel încât să nu se ajungă la un război extins în Liban: „Ne aflăm la o răscruce. Există o fereastră îngustă pentru un acord diplomatic, ceea ce noi preferăm. Dar nu vom tolera amenințările pe care le reprezintă asociații Iranului, Hezbollah, și vom asigura securitatea cetățenilor noștri”.
  • Sute de arestări în Cisiordania - Forţele israeliene (IDF) au percheziţionat joi casă cu casă în tabăra de refugiaţi Nour al-Shams din oraşul Tulkarem, în Cisiordania ocupată, reţinând sute de persoane suspectate de activităţi militante. Armata a declarat că operaţiunea s-a desfăşurat pe durata a 30 de ore şi a precizat că sute de persoane au fost reţinute pentru interogatoriu. Unele case au fost demolate și au fost confiscate arme.
  • Ostatic ucis în misiune de salvare - Familia lui Sahar Baruch, ostaticului ucis într-o operațiune de salvare, spune că se temea că așa ceva se putea întâmpla. „De la început ne-am temut că va fi o operațiune militară pentru salvarea sa ce s-ar putea sfârși în acest mod. Este incredibil de greu și trist. Ostatici au fost eliberați, oameni au scăpat de acolo cu viață, eram atât de aproape, la un pas de acea îmbrățișare. Pe 7 octombrie am pierdut-o și pe mama mea, și pe Edan, sora lui Sahar. Sunt pierderi pe care nu ar fi trebuit să le trăim”, a spus Merav Barkai, o mătușă a lui Sahar.
  • Uciderea lui Al-Arouri - Presa din Liban scrie că locul unde a fost ucis Saleh Al-Arouri, nr. 2 din Hamas, era un birou pe care gruparea îl abandonase înainte de atacul din 7 octombrie. Marți a fost pentru prima oara când membri Hamas s-au reunit acolo. Arouri s-a dus acolo după ce călătorise în Qatar și Turcia.
  • Mai puține sinucideri pe timp de război - Ministrul Sănătății din Israel a contrazis un raport care susținea că numărul sinuciderilor a crescut în țară din 7 octombrie încoace și spune că de fapt cifra chiar a scăzut față de aceeași perioadă a anilor trecuți, inclusiv din timpul pandemiei. Scăderea e explicată de oficiali prin faptul că „pe timp de război sau dezastre coeziunea social e mai puternică”.
  • Lovituri împotriva inamicilor, din Gaza până în Iran - Șeful Directoratului de Informații din cadrul armatei israeliene maior-generalul Aharon Haliva, a vorbit la ceremonia de absolvire a noilor ofițeri de informații, spunându-le că spionajul militar reușește „lovituri împotriva inamicilor, din Gaza până în Iran”: De 90 de zile, Israelul și IDF sunt într-un război pe mai multe fronturi. Activitatea IDF este bazată pe informații. Informațiile de înaltă calitate oferite de Directorat salvează viețile multor soldați și se concretizează în lovituri împotriva inamicilor noștri, din Gaza până în Iran. Nu e ușor, necesită timp, dar ne vom atinge obiectivele. Avem tăria, puterea și capacitatea să o facem. Și vă avem pe voi, cea mai importantă și valoroasă resursă”. Declarațiile lui Haliva vin în contextul atacului de miercuri de la parastasului generalului Soleimani. Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a promis un „răspuns dur", după ce vicepreședintele Mohammad Jamshidi a dat vina pe Israel și SUA pentru atac. Washingtonul a negat implicarea și a asigurat că nicio țară nu ar fi avut interes să organizeze așa ceva.
  • Bilanțul exploziilor de la parastasul lui Soleimani - Iranul a anunțat un bilanț revizuit în jos al exploziilor de la parastasul generalului Soleimani. Astfel, dacă miercuri fuseseră anunțați 103 morți, bilanțul revizuit joi arată 84 de morți. Explicația oficială e că unele nume se repetau pe listele inițiale. Detalii despre explozii și reacțiile internaționale, AICI.
  • Revendicare după peste 24 de ore - Statul Islamic (ISIL) a revendicat joi cele două explozii soldate cu moartea a peste 200 de morți și râniți la un cimitir, în sudul Iranului, la comemorarea a patru ani de la asasinarea generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani într-un atac cu dronă american la Bagdad, în Irak. Detalii AICI.
  • Un atac american cu dronă la Bagdag l-a ucis pe numărul 2 al Hashed al-Shaabi, o grupare paramilitară irakiană pro-Iran. Un alt membru a fost ucis și mai mulți răniți. Premierul irakian a condamnat atacul.
  • Artiștii spun stop dezumanizării - Mai mulți artiști israelieni au aderat la o declarație emisă de Amnesty International Israel care se opune „dezumanizării palestinienilor, cetățenilor din Gaza și musulmanilor, precum și a israelienilor și a evreilor în general”. Printre semnatari se numără cântăreața Achinoam Nini, actorul Ala Dakka, scriitorul David Grossman sau directorul de film Nadac Lapid. Scrisoarea critică „trendul îngrijorător” din Vest de a „dezumaniza israelienii și, uneori evreii. Asta servește ca argument pentru uciderea și încălcarea drepturilor lor”. E criticată și „dezumanizarea palestinienilor în general și a cetățenilor din Gaza în particular, prin asocierea lor cu Hamas, lucru ce e folosit ca argument pentru uciderea nediscriminatorie și refuzarea ajutoarelor umanitare”.
  • Un evreu șef la Harvard - Harvard l-a numit președinte interimar pe profesorul Alan Garber, după demisia lui Claudine Gay, cauzată de comentariile sale privite ca antisemite și acuzații de plagiat. Garber este evreu și predă cursuri de politici și management de sănătate, economie și politici publice în diferite facultăți și departamente ale universității. În noiembrie, Gerber a condamnat într-un interviu pentru Harvard Crimson faptul că universitatea nu a condamnat Hamas în prima sa declarație după atacul din 7 octombrie și nici nu a luat atitudine când peste 30 de organizații de studenți ai Harvard au acuzat Israelul că este singurul responsabil pentru violențe.
  • Blinken vizitează Israelul - Secretarul de stat american Antony Blinken va începe joi un nou turneu diplomatic în Orientul Mijlociu cu o etapă prevăzută în Israel, a declarat un responsabil american, în contextul în care cresc temerile legate de o escaladare a războiului dintre Israel şi Hamasul palestinian. Şeful diplomaţiei de la Washington va pleca joi seară într-o călătorie care va include Israelul şi alte câteva etape în Orientul Mijlociu, a declarat pentru AFP acest responsabil sub protecţia anonimatului. El a refuzat să dea detalii despre datele şi etapele precise ale acestei călătorii.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇