Percheziții la Baia Mare: Polițiștii vor să afle cine l-a ajutat pe Cherecheș să iasă din țară

Percheziții la Baia Mare: Polițiștii vor să afle cine l-a ajutat pe Cherecheș să iasă din țară

Poliţiştii din Maramureş au făcut, joi, cinci percheziţii în Baia Mare, în dosarul care vizează fuga din ţară a primarului Cătălin Cherecheş.

”În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privind infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului şi fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureş.

ADVERTISING

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş şi al Serviciului Criminalistic Maramureş.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire, a ieşit din ţară în 24 noiembrie, la ora 7:49, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, a anunţat chestorul de poliţie Victor Ştefan Ivașcu, şeful Poliţiei de Frontieră.

Un poliţist de frontieră este cercetat, iar în cazul lui Cherecheş a fost sesizată unitatea de parchet competentă pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea. 

ADVERTISING

De asemenea, șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost eliberat din funcție.

Cătălin Cherecheş, dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătuşă şi intenţiona să plece din Germania, moment în care l-au prins agenţii. El este a fost încarcerat în penitenciarul din Augsburg.

Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheş, în urma condamnării acestuia la cinci ani de închisoare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇