Ciolacu se laudă că are primul guvern care face și indexarea, și recalcularea pensiilor în același an: Îndeplinirea jaloanelor PNRR nu e opțională pentru niciun minister!

Ciolacu se laudă că are primul guvern care face și indexarea, și recalcularea pensiilor în același an: Îndeplinirea jaloanelor PNRR nu e opțională pentru niciun minister!

Acesta este primul guvern care face și indexare, și recalculare în același an, spune premierul Marcel Ciolacu despre majorarea pensiilor. Condiția, adaugă el, este ca legea să fie adoptată în Parlament până pe data de 20 noiembrie.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în deschiderea şedinţei de guvern, că legea aduce echitate în sistem, pensii egale la muncă şi contribuţii egale.

El a precizat că pensiile vor creşte anul viitor de două ori, prima dată la 1 ianuarie prin indexarea cu 13,8% şi a doua oară la 1 septembrie, în urma finalizării procesului de recalculare, însă condiţia e să reuşească să adopte legea în Parlament până în 20 noiembrie.

ADVERTISING

”Nu aş vrea ca din cauza unor blocaje, mai ales în Guvernul României, pensionarilor să nu li se facă dreptate sau şi mai grav pensionarii români să aibă pensiile îngheţate, cum au trecut unii în PNRR, până în 2070”, a mai spus el.

”Suntem primul guvern care face şi indexare, şi recalculare în acelaşi an, avem însă o condiţie de îndeplinit, să reuşim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie. De aceea, fac apel către toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare, să trateze cu prioritate această lege, pentru a o putea trece prin Guvern în cel mai scurt timp”, a adăugat Ciolacu. 

ADVERTISING

Premierul a mai spus că ”renegocierea PNRR în privinţa eliminării pragului de 9,4% din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie”.

Ciolacu a subliniat că îndeplinirea jaloanelor PNRR nu este opţională pentru niciun minister, el arătând că sunt jaloane restante şi vrea să discute fiecare jalon în detaliu, cu miniştrii, după şedinţa de guvern de azi.

”Trebuie să finalizăm cererea de plată numărul 3 şi să o trimitem la Comisie, ştim foarte bine ce nevoie are România de aceşti bani. Această guvernare, am stabilit în coaliţie, este despre reforme şi economie”, susţine Ciolacu.

ADVERTISING

Se lucrează deja la bugetul pe 2024

Pe de altă parte, premierul a anunţat că va fi aprobat un memorandum având ca temă investiţiile publice prioritare pentru anul viitor, document care va sta la baza elaborării bugetului pe 2024.

El a precizat că tot astăzi va fi prima şedinţă de coaliţie, împreună cu ministrul Finanţelor, cu tema bugetului pe anul 2024.

”Îmi doresc să susţinem ritmul din acest an în ceea ce priveşte numărul de proiecte şi chiar să-l depăşim. Avem exemple de bună practică în mai multe ministere cu adevărat, în principal Ministerul Transporturilor. Vreau să construim acest buget pe proiecte”, a menţionat Marcel Ciolacu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇