A dormi în mod constant mai puțin de cinci ore pe noapte presupune un risc crescut de depresie, arată un studiu recent.
Legătura dintre un somn de proastă calitate și o sănătate psihică precară este binecunoscută, dar, până acum, oamenii de știință nu au putut să înțeleagă care dintre cele două apare mai întâi.
Acum, un studiu a arătat că un somn de scurtă durată, de sub cinci ore noapte, situație care se prelungește, este un precursor pentru apariția simptomelor de depresie, scrie The Guardian.
Concluzia a apărut după monitorizarea a peste 7.000 de persoane și a fost cu atât mai dificil de tras cu cât ambele, atât somnul insuficient, cât și depresia, pot fi moștenite. Studii anterioare au arătat că depresia se moștenește în proporție de 35%, iar predispoziția de a dormi insuficient în proporție de 40%.
Studiul de față a arătat că persoanele predispuse la un un somn insuficient (de mai puțin de cinci ore pe noapte) au avut un risc mai mare de depresie în decurs de cinci până la 12 ani, însă cele cu risc mare de depresie nu erau mai predispuse să sufere și de probleme cu somnul.