Șefa ASSMB, după ce și-a dat adjunctul pe mâna DNA: Nu am venit să-mi fac fani. Să ignorăm existența corupției e ca și cum am arunca cu pietre în ambulanțe venite să ne salveze

Șefa ASSMB, după ce și-a dat adjunctul pe mâna DNA: Nu am venit să-mi fac fani. Să ignorăm existența corupției e ca și cum am arunca cu pietre în ambulanțe venite să ne salveze

Directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), Oana Gabriela Sivache, a ieşit luni după amiază la declaraţii de presă, după ce mai multe percheziţii au avut loc de dimineaţă inclusiv la ASSMB, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi numirea unor persoane în funcţii de conducere la spitale din Capitală.

Fostul ministru USR al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că cea care a sesizat instituţiile abilitate ”în acest dosar uriaş cu ramificaţii numeroase” este chiar Oana Sivache.

Surse citate de Agerpres spun că vizat de anchetă ar fi chiar directorul adjunct, Cristian Plută, care ar fi luat mită în două tranşe, respectiv 20.000 de euro şi 300.000 de lei.

ADVERTISING

În acest context, şefa ASSMB spune că actele de corupţie din sistemul sanitar nu duc numai la pierderea de bani şi de încredere din partea pacienţilor, ci chiar la pierderea de vieţi. ”Din tăcere se pot naşte tragedii”, a afirmat Sivache.

”Corupţia din sistemul de sănătate nu este doar o colecţie de păcate administrative cunoscute, dar tolerate tacit. Este o crimă împotriva umanităţii”, spune directorul ASSMB.

Aceasta s-a referit la zicala ”a furat, dar a şi făcut”. Potrivit acesteia, în sistemul sanitar, acest lucru se traduce în lucrări efectuate superficial, risipind bani publici pe materiale de calitate îndoielnică, în echipamente medicale supraevaluate.

ADVERTISING

”Când un spital ia foc, când aparatura medicală cumpărată cu preţuri supraevaluate nu este folosită sau se strică rapid, tragedia nu este doar financiară, este umană”, adaugă Sivache.

Potrivit acesteia, ”într-un sistem de sănătate corupt, odată cu resursele financiare care se scurg, se pierde şi calitatea îngrijirii medicale, iar uneori se pierd vieţi”.

”Să ignorăm existenţa corupţiei e ca şi cum am arunca cu pietre în ambulanţe venite să ne salveze. Corupţia distorsionează priorităţile, astfel încât deciziile nu sunt luate în funcţie de nevoia de a salva vieţi, ci în funcţie de profit. Nu putem tolera un asemenea compromis pentru că reprezintă o trădare a încrederii pe care oamenii o au noi, o trădare a vieţii”, a mai afirmat Sivache.

ADVERTISING

Aceasta susţine că ”din tăcere se pot naşte tragedii”.

”Trebuie să existe un sistem de raportare a corupţiei, aşa cum trebuie să existe consecinţe severe pentru cei găsiţi vinovaţi. Managementul instituţiilor care conduc sistemul de sănătate are nu doar sarcina, ci şi datoria de a fi un scut împotriva acestui tip de degradare etică şi morală. Liderii din sănătate trebuie să fie modele de integritate, să pună pacientul în centrul deciziilor. Trebuie să se asigure nu doar că sistemul medical funcţionează, ci că funcţionează corect pentru fiecare pacient în fiecare zi. Misiunea mea şi a colegilor mei este aceea de a oferi specialiştilor instrumentele necesare pentru a salva vieţi”, a adăugat directorul ASSMB.

Sivache nu ocupă funcţia de director pentru a avea fani.

”Nu am venit la ASSMB să-mi fac fani, sunt aici pentru oameni, nu să fur de la gura pacienţilor, şi aşa chinuiţi de boli. Suntem aici să dezvoltăm un mediu definit de profesionalism, integritate şi compasiune. Toţi cei care nu înţeleg această misiune, sfidând legislaţia şi implicit siguranţa pacienţilor, trebuie să răspundă pentru faptele lor”, a mai declarat Sivache.

”Corupţia ucide nu este doar un slogan născut dintr-o mare tragedie colectivă, un slogan care a ajuns să fie utilizat uneori sarcastic. Este o realitate crudă. Câte vieţi s-au stins în umbră şi tăcere, consecinţa unor acte de corupţie despre care am spus apoi, revoltaţi că toţi ştiau", a mai spus ea.

Sivache s-a referit şi la ancheta DNA: ”Astăzi la ASSMB Justiţia şi instituţiile abilitate derulează o anchetă şi suntem la dispoziţia lor pentru tot ce ceea ce este necesar”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇