La finalul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis, fiica unei paciente internate în spital a reclamat condiţiile de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, pe care şeful statului tocmai le lăudase, dar şi modul în care funcţionează sistemul sanitar.
Iată declaraţia ei vehementă, prezentată de Antena3:
"Aştept salvarea. Vineri am aflat că mama are cancer şi voi ne certaţi, ne umiliţi şi ne-aţi dat afară din spital. Pentru ce? Ca să aştept să vină Iohannis? Şi mama stă de la 11:00 să aştepte să vină salvarea să o ducă acasă.
Nu m-aţi lăsat cu o pereche de pampers să-i aduc să o schimbe și voi îl aplaudaţi pe Iohannis?
Rușine poporului român, rușine toleranței, rușine vouă că stați în tăcere și acceptați voi această umilință! Nu faceți nimic pentru noi și generațiile viitoare. Doar sunteți martori tăcuți. Rușine poporului român!
Veniți pe secție să vedeți ce echipă de medici străluciți sunt la Ortopedie. Medicii lucrează în condiții la 40 și ceva de grade în saloane, pentru că nu funcționează sistemul de ventilație.
Nu mai am forță să vă explic și să vă dau indicații legate de tratamentul medical pe care mama mea l-a primit. Au fost exemplari. Ştiți ce mă nemulțumește? Umilința pe care noi o tolerăm!
Știți câți aparținători sunt acolo? O grămadă! Știți ce fac? Suportă în tăcere și plâng. Sistemul de ventilație este nefuncțional de multă vreme. Asistentele stau în niște condiții execrabile din punct de vedere al condițiilor de ventilație. Infirmierele de asemenea, curg transpirațiile pe ele ca să-i dea mamei mele medicație și să-i schimbe pampersul. Și vi se pare normal?
Eu am încercat să-l iau pe președinte în spital cu adevărat. Mie mi s-a spus așa de către toată echipa de medici că urgent mama trebuie consultată la oncologie. Mama e pe lista de așteptare pentru un consult oncologic.
Mama mea căzuse într-o așa-zisă comă diabetică, a făcut o hipoglicemie, ea nefiind diabetică, având mai multe comorbidități. Asistenta mi-a salvat mama. Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în România. Trăiesc în țara mea de 52 de ani special. Nu am plecat din țara mea și am rămas aici. Sunt un decrețel care luptă cu puterea inimii și am simțit să rămân în continuare aici. Asta fac.
Dar dacă nu facem nimic, doar stăm tăcuţi și comentăm doar în spate, noi aparținători, noi, societate civilă, noi fundații, noi ce dracului om mai fi și nu facem nimic, doar comentăm în spate și între prietenii noștri și atât, n-o să ajungem nicăieri. Dvs mâine veți ajunge, la fel ca și mine, la vârsta pe care o au părinții noștri. Ghinionul nostru va fi același dacă noi nu vom face ceva acum, acum, în această clipă în care trebuie să ne scuturăm și să schimbăm din temelii acest sistem ordinar.
Vreau să faceți ceva și să țineți cont că acest strigăt al meu nu este un strigăt de disperare, este mai mult decât un strigăt, este altceva. E dincolo de cuvinte. Nu știu cum să-l numesc. Faceți ceva, nu voi, noi toți!".