Ce au descoperit astronomii despre Earendel, cea mai îndepărtată stea din Univers

Ce au descoperit astronomii despre Earendel, cea mai îndepărtată stea din Univers
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu ajutorul telescopulului spațial James Webb, astronomii au putut observa și fotografia cea mai îndepărtată stea detectată până acum, una aflată la 28 de miliarde de ani lumină.

Descoperirea acesteia a fost deja anunțată, dar ies la lumină tot felul de noi informații, relatează CNN.

Lumina surprinsă de telescopul Webb a fost emisă în primul miliard de ani de la nașterea Universului. Se estimează că Universul are o vechime de aproximativ 13,8 miliarde de ani. Estimările anterioare sugerau că steaua se află la 12,9 miliarde de ani lumină distanță de Pământ, dar având în vedere expansiunea Universului și cât de mult a călătorit lumina pentru a ajunge la noi, astronomii cred că Earendel se află în prezent la 28 de miliarde de ani lumină distanță.

ADVERTISING

Numele stelei derivă din cuvinte din engleza veche, Earendel însemnând „steaua dimineții” sau „lumină în creștere”.

Telescopul spațial Hubble a observat pentru prima dată steaua Earendel în 2022. De atunci, Earendel se află sub observație, iar astronomii au descoperit că Earendel este o stea masivă de tip B, de aproximativ 1 milion de ori mai luminoasă decât Soarele nostru și de peste două ori mai fierbinte.

Stele masive, ca Earendel, aflată în galaxia Arcul Răsăritului, au de obicei stele însoțitoare, iar culorile detectate de telescopul Webb sugerează prezența potențială a unei astfel de stele însoțitoare, rece și roșie.

ADVERTISING

Recordul anterior fusese stabilit tot de Hubble, în 2018, atunci când a detectat o stea ce a existat pe vremea când Universul avea o vechime de aproximativ 4 miliarde de ani sau 30% din vârsta sa actuală.

Studierea stelelor și galaxiilor extrem de îndepărtate, care au apărut la începuturile Universului, poate umple golurile pe care le au astronomii despre primele zile de după Big Bang și poate oferi indicii despre cum ar fi putut arăta galaxia noastră, Calea Lactee, cu miliarde de ani în urmă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇