Trucuri pentru o vacanță bună, chiar dacă e caniculă

Trucuri pentru o vacanță bună, chiar dacă e caniculă

Dacă urmează să pleci în vacanță într-o destinație din Europa în această perioadă, trebuie să-ți iei măsuri ca să faci față caniculei extreme care a cuprins o mare parte a continentului.

Temperaturile au atins și chiar au depășit 40 de grade Celsius în multe locuri din sudul Europei. Iar cele mai multe destinații turistice foarte populare se află în țările care au fost cel mai mult afectate de valurile de căldură extremă.

Zeci de orașe din Italia se află sub cod roșu de caniculă, iar temperatura a urcat până la 48 de grade în unele zone. În Grecia și Spania au izbucnit incendii de pădure, iar la Atena s-a luat decizia interzicerii accesului la Acropole din cauza căldurii.

ADVERTISING

Pentru cei care călătoresc în "zonele roșii" cuprinse de caniculă va fi complicat să se bucure de vacanță. Echo Live prezintă câteva măsuri pe care turiștii trebuie să le respecte pentru a face față caniculei.

Cum să vizitezi în siguranță obiectivele turistice

Va fi o mare provocare să ieși afară în intervalele din zi în care se înregistrează cele mai ridicate temperaturi.

"Când ești în vacanță, vei dori fără îndoială să explorezi locurile și să vizitezi locurile turistice. Nu ar trebui să le ratezi din cauza căldurii extreme, așa că aș recomanda ca, pe cât posibil, să pleci cât mai devreme dimineața sau când răsare soarele, întrucât temperaturile sunt mai scăzute atunci", sugerează dr. Chun Tang, directorul medical al Mall Mall Medical.

ADVERTISING

Tot ce trebuie să faci e să te asiguri că ești pregătit. "Dacă vrei să ieși în timpul valului de căldură, este important să ai grijă să te protejezi de căldură", subliniază acesta.

Răcorește-te în timpul zilei

Dacă doar zăbovești prin împrejurimi sau cauți să mergi și să vezi cât mai multe din ceea ce are de oferit locul în care ai ajuns, este vital să te răcorești pe parcursul zilei, în special în orele în care soarele arde cel mai puternic.

"În mod clar ar trebui să cauți zonele umbrite oriunde este posibil sau să găsești unele locuri cu aer condiționat", spune Tang, recomandând, totodată, folosirea oricăror mijloace de a produce un curent de aer răcoros - ventilatoare sau evantaie.

ADVERTISING

Poți, de asemenea, să pui un bol cu gheață sau un prosop ud în fața unui ventilator pentru a crea un flux de aer rece.

"Ține perdelele trase și ferestrele închise în perioadele cele mai călduroase ale zilei pentru a bloca lumina soarelui și aerul cald să intre în cameră", spune Tang. Acesta recomandă și dușuri reci, masarea gâtului, a frunții și a încheieturilor, precum și punerea unui prosop rece pe corp.

Evită bronzarea

Desigur, dacă te-ai dus la plajă, vrei să te bronzezi. Dar ai grijă: trebuie să stai la soare cu măsură, în orele în care razele solare nu sunt nocive - la primele ore ale dimineții și la sfârșitul amiezii.

"Nu este recomandat să te bronzezi în perioadele de căldură extremă. Acest lucru poate crește riscul de a suferi de insolație, deshidratare și arsuri solare", notează Tang.

Ce să faci dacă vrei să înoți

E tentant să intri în apă ca să te răcorești. "Piscinele și marea pot oferi o alinare în perioadele de căldură extremă, dar este important să-ți iei măsuri de precauție și să ții cont de anumiți factori", precizează expertul.

"În timpul unui val de căldură, temperatura apei din piscină poate crește semnificativ, din cauza caniculei. Înainte de a intra în piscină, verifică temperatura apei pentru a te asigura că nu este inconfortabil să înoți în ea. Apa prea caldă poate să nu ofere efectul de răcorire dorit și poate duce chiar la supraîncălzire", explică Tang.

În plus, înotul poate duce la deshidratare. "Când înoți, e ușor să subestimezi cantitatea de fluide pe care o pierzi în timpul efortului. Hidratarea adecvată este esențială atunci când te afli în apă. Bea apă periodic pentru a rămâne hidratat, mai ales în condiții de vreme călduroasă", adaugă acesta.

Medicul subliniază că trebuie avută în vedere și protejarea de ultraviolete: "Razele solare pot fi intense în timpul valurilor de căldură, iar expunerea la soare prelungită fără protecție corespunzătoare poate duce la arsuri solare și la creșterea riscului de afectare a pielii. Aplică protecție solară, poartă o pălărie și folosește măsuri potrivite de protecție solară când ești la piscină."

Cum să consumi alcool

Mulți beau mai mult alcool în vacanță decât în mod normal, dar în perioadele caniculare "ar trebui să eviți să consumi alcool, întrucât te va deshidrata și mai mult", avertizează Tang.

"Dacă bei alcool, încearcă să bei și un pahar cu apă la fiecare băutură, ca să rămâi hidratat corespunzător", recomandă el.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇