Iulie 2023 e pe cale să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor. Trebuie să ne pregătim de valuri de caniculă mai intense

Iulie 2023 e pe cale să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor. Trebuie să ne pregătim de valuri de caniculă mai intense
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Recordurile excepţionale de temperaturi oceanice, precum şi caniculele care au afectat mai multe regiuni din emisfera nordică au făcut ca iulie 2023 să fie pe cale de a deveni cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor, a precizat miercuri pentru AFP Observatorul european Copernicus, după ce luna iunie a marcat deja un record similar.

”Primele 15 zile din iulie au fost 15 zile cele mai călduroase înregistrate vreodată”, iar ”iulie este pe cale de a deveni luna iulie cea mai călduroasă”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului climatic Copernicus, care deţine date încă din 1940.

ADVERTISING

Iulie este în general cea mai călduroasă lună a anului la nivel mondial având în vedere că în emisfera nordică este vară, dar iulie 2023 ar putea să fie totodată o lună-record din toate anotimpurile la un loc, a adăugat Buontempo.

Regiuni extinse din Europa de Sud, China şi America de Nord se confruntă de mai multe zile cu o căldură extremă şi cad câteodată pradă unor incendii de vegetaţie violente aşa cum este cazul Greciei.

ONU a spus că omenirea trebuie să se pregătească pentru ”valuri de caniculă mai intense”, cu temperaturi extreme atât ziua, cât şi noaptea.

ADVERTISING

Aceste recorduri sunt alimentate ''de o combinaţie de factori: El Nino, încălzirea Atlanticului şi schimbările climatice'', a rezumat omul de ştiinţă.

În primul rând, ''schimbările climatice încălzesc ansamblul sistemului climatic'' şi ''în plus faţă de această tendinţă, avem anul acesta doua fenomene care joacă probabil un rol'', a explicat directorul Copernicus.

Pe de o parte, fenomenul climatic ciclic El Nino deasupra Oceanului Pacific ecuatorial, sinonim cu o încălzire la nivel global, după ''trei ani de La Nina, care e faza mai rece'' a ciclului.

ADVERTISING

''Impactul El Nino nu va fi pe deplin perceptibil înaintea sfârşitului verii sau mai târziu'' întrucât ''El Nino atinge în general apogeul în preajma Crăciunului'', aminteşte omul de ştiinţă.

Pe de altă parte, începând din primăvară, a avut loc o supraîncălzire a oceanelor, în special în Atlanticul de Nord, fenomen a cărui amploare şi rapiditate ''a luat prin surprindere numeroşi oameni de ştiinţă'', a notat Carlo Buontempo.

Iulie este de asemenea ''pe cale să devină cea mai călduroasă lună iulie'' şi ca urmare a temperaturii medii mondiale a oceanelor, pentru a patra lună la rând.

Aceste recorduri de temperatură şi aceste canicule ''nu sunt neaşteptate'', spre deosebire de canicula din 2003 din Franţa, ci conforme ''cu ceea ce ne spuneau modelele climatice în urmă cu 20 de ani'', a concluzionat omul de ştiinţă


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇