Fugarul Darius Vâlcov s-a predat în Italia

Fugarul Darius Vâlcov s-a predat în Italia
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, s-a predat la o secţie de poliţie din Napoli, scrie presa din Italia.

Potrivit Corriere del Mezzogiorno, el a făcut obiectul unui mandat internaţional de arestare emis de autorităţile judiciare din ţara sa de origine, România, la 3 mai. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, s-a predat marți seara la secţia de poliţie din Portici-Ercolano.

Mandatul european de arestare a fost emis pe numele său la începutul lunii, Vâlcov urmând să execute o pedeapsă de şase ani de închisoare. Politicianul a contactat Poliţia şi apoi s-a predat la secţia din Portici. Deocamdată nu se cunoaşte motivul prezenţei sale în zona napolitană.

ADVERTISING

Fostul ministru de Finanţe a fost dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al Slatinei, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar la Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

ADVERTISING

Minel Prina, fost primar şi el la Slatina, a fost judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Bogdan Timofte şi Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

ADVERTISING

În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de peste 78 de milioane de lei, susţineau procurorii.

După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei fiecare. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, mai arătau procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Ulterior, în perioada aprilie-decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri, prin intermediul lui Minel Prina, 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei.

Anchetatorii au stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

Darius Vâlcov a mai fost acuzat că, din 2011 până în 2015, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, folosind informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţinea atunci şi pe care le administra prin interpuşi, obţinând astfel 2.272.200 de lei.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari, care au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov. De asemenea, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie 2015, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă, potrivit DNA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇