NATO a ieșit din cărți, Consiliul European l-a ratat o dată, dar această poziție de reprezentant pentru politica externă este ocupată de oameni mai degrabă șterși și care să nu aibă un profil atât de marcant, pentru că statele membre țin să-și păstreze suveranitatea deplină asupra politicii externe și atunci poate fi pus cineva mai modest.
Aici ar intra președintele Iohannis, pentru că el este un portret modest în galeria portretelor de astăzi, e cineva care a căpătat vechime în funcție, deci probabil că știe procedurile, spune profesorul de științe politice Cristian Preda, fost europarlamentar și cunoscător al negocierilor care se poartă la Bruxelles, după alegerile europene.
Domnule profesor Cristian Preda, tocmai am citit așa textul dvs din Revista 22. E un text-manifest, un portret robot, să spunem așa, al președintelui ideal. E al președintelui ideal sau e un portret pentru un președinte real? Există un astfel de candidat în carne și oase pe piața politică din România?
Nu e ceva ideal. Este un portret care decurge din atribuțiile președintelui, așa cum sunt ele înregistrate în Constituție. E un portret care ține seama de ceea ce au făcut cei patru președinți pe care i-am avut din 1990 încoace.
Au intrat în analiza mea așteptările pe care le au cetățenii și care sunt exprimate și în mod public, și în cadru privat. Adică există un soi de decantare, cred eu, a opiniilor care ne-ar permite să ne uităm în 2024.
Deocamdată îl vedem aruncat în joc pe Mircea Geoană, de pildă, se apropie măcar un pic de portretul unui președinte?
În text e o referință la porecla dată lui Mircea Geoană de către patronul său politic, Ion Iliescu. Și e evident că el nu face parte dintre cei care ar corespunde acestui portret. Între altele, pentru că el este un om care a fost legat de o identitate de partid foarte puternică și, atunci când a avut funcții importante în stat, de pildă, cea de ministru de Externe, a profitat într-un mod foarte egoist de funcție.
E bine știut faptul că Mircea Geoană n-a plecat ani de zile din vila de protocol care i-a fost destinată. Unul dintre lucrurile pe care le spun în textul despre ce președinte ne dorim e acela că această persoană ar trebui să fie una care, odată aleasă, să nu-și caute o vilă de protocol, ci să stea acolo unde a putut să stea și până a fost ales.
Și mai ales o persoană care să nu fie partizan părtinitoare. Nu spun că un președinte bun e un președinte care uită că a avut vreodată adversari politici, ci că nu polemizează cu ei.
Un președinte bun e unul care întreține o relație cu presa, adică răspunde solicitărilor jurnaliștilor. Evident, e o trimitere la felul în care în ultimii ani președintele Iohannis s-a poziționat în chestiunea asta. Sugerez că nu trebuie să fii nici atât de activ cum era președintele Băsescu, să fixezi câte o conferință de presă la 18:00 în fiecare zi, dar nici absent cum e succesorul lui, care cred că de doi ani n-a mai dat un interviu unui ziarist sau poate și mai mult, nici nu mai știm.
Cred că am schițat portretul unui președinte, așa cum îl văd în mod obișnuit oamenii. Adică n-am auzit pe cineva care să spună exact lucrurile astea, ca să ne referim la contactul cu societatea: „vrem un președinte care să dispară, să-l vedem doar la Crăciun și la Paște, când ne urează sărbători fericite”. N-am văzut nici pe cineva care să spună: „îl vreau pe președinte în fiecare zi în viața mea”, că ăsta e un dictator.
Fie că a apărut la televizor, fie că n-a apărut în presă, a umplut președintele Iohannis acest rol de reprezentare? Pentru că vorbiți în text despre reprezentarea care este un atribut esențial al președintelui.
Da, Constituția spune că președintele reprezintă statul și e, de fapt, singurul care reprezintă statul român. Nimeni altcineva nu e îndreptățit să vorbească în numele statului.
Or, teza pe care o apăr este aceea că pentru a reprezenta statul trebuie să cunoști societatea. Tocmai de aceea nu iei un străin ca să fie președinte într-o țară, ci un om care e parte a societății. Și, în fine, la președintele actual se vede cel mai clar această desprindere aproape totală de ce înseamnă societatea.
Trebuie să știi ce înseamnă să trăiești într-un cămin, ca student plecat de acasă, din provincie, ce înseamnă să fii mamă singură, să crești un copil, ce înseamnă să fii „căpșunar”, cum li se spune românilor care pleacă în străinătate la muncă, ce înseamnă să fii medic, să faci gărzi în spital.
În cazul lui Klaus Iohannis, desprinderea de societate e aproape totală. Ceilalți președinți, de bine, de rău, mai făceau măcar gesturi simbolice, dacă nu chiar făceau incursiuni în realitatea imediată, ca să zic așa.
Suntem amândoi, cred, atenți cititori ai presei franceze. Și dacă ne uităm la programul lui Macron, vedem că în fiecare săptămână e pe undeva. E într-o școală ca să înțeleagă ce e cu profesorii din cutare departament. E la o întâlnire cu patronii din cutare industrie, se întâlnește cu ziariștii și le explică ce are de gând. Merge și întâlnește agricultorii și vede care viața lor.
Adică președintele nu-i doar cineva care taie panglici. Pe scurt, și din păcate, după 1989, și pentru a face așa, un fel de contrast cu vizitele simulate ale lui Ceaușescu, toți au cam tăiat panglici. Eu asta zic. Trebuie să nu ne gândim la un președinte care simulează vizite de lucru, care aranjează mici adunări cu cetățenii. Dar nici la un președinte absent.
Trebuie să găsim acest drum normal către societatea de care statul trebuie să aibă grijă, pentru că revin la teza mea, reprezinți statul dacă înțelegi societatea și reprezinți statul în tot ce are el, cu demnitate.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegi societatea în întregul ei, pentru că nu ești președinte doar pentru o parte a societății, cu atât mai puțin doar pentru propria tabără. Ești președinte și pentru foștii adversari politici, și pentru cei care-s bogați, și pentru cei care sunt săraci, și pentru cei care sunt corecți, și pentru cei care sunt trișori. Nu ești președinte într-o bucățică de România.
Mă gândesc că există o operă pe care o are președintele Klaus Iohannis și unde putem să verificăm felul în care cunoaște societatea. Este această România educată, pe care președintele și-a asumat-o, și-a dorit-o. Ministrul Educației este un consilier plecat din echipa prezidențială. Ca atare, nu putem spune că nu există acolo o cunoaștere bună a conținutului legii. Cum arată lucrurile?
Mă tem că ăsta este un caz care ne arată tocmai cum nu trebuie să procedezi, fiindcă nici președintele Iohannis, nici doamna Deca, în calitate de consilier și pe urmă de ministru, n-au ajuns prin școli decât la deschidere de an școlar.
Și ei n-au întrebat oamenii care predau zi de zi sau elevii care merg la școală zi de zi, au întrebat un grup de experți. Asta a fost scenariu timp de 7 ani și au pus pe hârtie, într-un limbaj aproape inaccesibil, un limbaj birocratic foarte baroc, foarte sofisticat, niște obiective ale procesului de învățământ și uneori niște mijloace care ar putea să slujească atingerea acestei obiective.
Și de aici a rezultat un document, România educată, pe care poate că experții în pedagogie l-ar fi putut descifra, dar oamenii normali care sunt în școli, licee, în universități, fie că-s profesori, fie că sunt elevi, n-au cum să-l deslușească.
Pentru că, în fine, e doar o lucrare tehnocratică. Or, Educația trebuie să poarte cu ea o viziune despre societatea de mâine. Și sigur că pe baza acestui document aproape ilizibil s-au construit legi baroce. Cred că au fiecare în parte 360 de articole sau nu mai știu câte file, ceva monstruos.
Când a fost vorba de chestiuni concrete, precum puterea acordată rectorilor, o chestiune care privește un domeniu în care și eu lucrez, ceea ce a făcut ministra mi se pare inacceptabil, pentru că ea ar fi trebuit să știe că în România sunt rectori care au făcut mai mult de două mandate, deci au încălcat deja prevederile legii în vigoare trișând iarăși.
Le-a dat tuturor celor care au trișat sau n-au trișat perspectiva de a face încă 10 ani de directorat în funcție, pentru că a mărit mandatul de la patru la 5 ani.
E cu atât mai șocant să vezi că se ajunge la această fundătură, cu cât domnul Klaus Iohannis este profesor.
Dar acum, că lucrurile nu merg atât de bine sau percepția publică nu este atât de bună, domnul președinte pare a-și fi luat mâna de pe Legile Educației și se concentrează foarte mult pe vizitele externe. Face figură bună în exterior?
Evident că un președinte trebuie să facă vizite externe, nu trebuie să se închidă la el în în palat. Eu am schițat acolo un plan de lucru.
În primul rând, trebuie să cauți amiciția tuturor marilor democrații ale lumii. Noi avem parteneriate strategice cu o parte din aceste mari democrații. Și eu cred că un om cu viziune trebuie să vrea să aibă parteneriate strategice speciale cu toate marile democrații ale lumii, pentru că în felul acesta consolidează România.
Trebuie să fie clar că nu vrei să ai nimic de-a face cu autoritarismele, cu liderii din țări autoritare. Trebuie să ai de-a face și să sprijini, cum fac celelalte țări membre ale Uniunii Europene, societățile care sunt sub talpa unui lider autoritar. Astea-s lucruri care intră de acuma în fișa postului oricărui demnitar de asemenea rang înalt, fie că e președinte, fie că e prim-ministru în regimurile parlamentare.
Vizitele de lucru, pe de altă parte, nu sunt ocazii de turism. Eu am fost membru în Comisia Externă a Parlamentului European. Membrii Comisiei Externe a Parlamentului European nu puteau călători nici măcar până în Japonia mai mult de trei zile, cu tot cu drumul. Era o limită care ține de cheltuieli, nu poți să te duci la mii de kilometri și să cheltuiești nesăbuit banii contribuabililor.
Pe de altă parte, e o limită stabilită de decența contactelor internaționale. În acest moment nu se mai fac vizite cum se făceau în secolul al XIX-lea sau în secolul XX.
Pe de altă parte, este și o chestiune de statut. S-a discutat foarte mult că România nu are o aeronavă prezidențială. Culmea e că subliniază acest lucru tocmai cei care s-au opus cumpărării unei aeronave prezidențiale acum mulți ani. Asta e o problemă care durează de la Constantinescu încoace, dar nici nu poți să închiriezi avioane cu sute de mii de euro și să te duci în voiaje care durează 11 zile și să știm despre aceste vizite doar că președintele s-a întâlnit cu trei demnitari.
Nu e acceptabil. Asta pentru că acești bani sunt bani publici, nu e averea personală a președintelui. Cineva care a citit textul zicea că m-am gândit la Maia Sandu că ia avionul low-cost. Da, poți să mergi cu avionul low-cost, dacă ești președinte sau prim-ministru și trebuie să mergi undeva la o asemenea întâlnire.
Contraargumentul e că suntem populiști atunci când cerem unui președinte să meargă cu avion de linie.
Nu suntem populiști. Ce încerc să argumentez este că președintele rămâne un cetățean, odată ales. Sigur, e primul dintre cetățeni timp de patru-cinci ani. Evident că îl știe toată lumea. Nu trebuie să fie marțian sau să fie un personaj de film. E un personaj din viața reală, care are în același timp mult mai multe datorii decât un om oarecare.
Asta e pentru că, în momentul în care asumi această funcție, ca în general orice altă demnitate publică de de rang înalt, ai mult mai multe datorii decât restul cetățenilor. Or, noi vedem că foarte mulți se proiectează în portretul exact contrar. Adică par să nu aibă nicio grijă și să aibă, așa, o viață de huzur.
Pentru că, vedeți, dacă președintele a devenit leneș și nu prea mai spune nimic despre propria țară, modelul a fost urmat și avem atâția și atâția miniștri care nu ne spun nimic. Și asta sigur că sporește decalajul, distanța dintre putere și societate.
S-a vorbit foarte mult despre o eventuală negociere a unei funcții europene, în cazul lui Klaus Iohannis. Cunoașteți foarte bine Bruxelles-ul, are Klaus Iohannis șanse fie pentru șefia NATO, fie pentru, mai nou, șefia Consiliului European?
La NATO n-a fost până acuma vreun șef de stat. Mie mi s-a părut de când s-a lansat acest zvon, că a venit mai degrabă din România decât de la Bruxelles.
În fine, astea sunt strategii de poziționare într-un câmp politic populat cu foarte multe ambiții. Acum, în privința acestei poziții, din datele pe care le avem rezultă că domnul Stoltenberg va părăsi funcția în toamna asta, e puțin probabil ca președintele să demisioneze. La NATO poți să ajungi în urma unor negocieri. Aceste negocieri vor fi făcute după alegerile europene, adică după iunie 2024.
Președintele a căutat în 2019 să obțină poziția de președinte al Consiliului European și a ratat acest obiectiv. A fost o negociere care a fost făcută cu discreție. Nu știu cât de mult s-a amintit în presa din acel moment, dar a dat-o în bară deja o dată, ceea ce nu e un lucru care să te ajute prea mult într-o viitoare negociere. Îți trebuie sprijinul șefilor de stat și de guvern din întreaga Uniune.
O altă variantă care ține nu de Consiliul European, deci de reuniunea șefilor de stat și de guvern, ci de componența Comisiei Europene, este ca domnia sa să ocupe o poziție importantă în cadrul Comisiei Europene. De pildă, poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene, care e asociată cu poziția de Înalt Reprezentant pentru politica externă. Pentru asta ai nevoie de sprijinul guvernului de acasă. Și aici nu exclud ca domnul Iohannis să țină foarte mult la prezența PSD-ului la guvernare, pentru a avea în mod personal acest avantaj.
Pe de altă parte, din nou, poziția de Înalt Reprezentant pentru politică externă n-a revenit până acum unui fost șef de stat. Au fost personaje mai mărunte din punct de vedere al carierei politice. Catherine Ashton era o distinsă membră a Parlamentului britanic, care se ocupa de altfel mai degrabă de comerț internațional decât de politica externă.
A avut această poziție Federica Mogherini, care era un distins membru al Parlamentului italian, și ea de stânga. A căpătat această poziție Borell, actualul ocupant al funcției, un vechi politician din generația lui Ion Iliescu, mai degrabă, care a făcut o carieră în propria țară, dar n-a fost într-o poziție atât de importantă.
Nu știu dacă vor fi întrunite condițiile, pe de altă parte, pentru ca familia politică a președintelui să capete mai mult de o poziție în distribuția care se face după alegerile europene. E clar că familia politică a președintelui, PPE, o susține pe Ursula von der Leyen pentru poziția de președinte al Consiliului European. Ar trebui ca PPE să aibă două din aceste patru poziții, pentru ca președintelui să i se atribuie un rol pe lângă cel care este deja atribuit Ursulei von der Leyen.
Poziția de Înalt Reprezentant pe politică externă a Uniunii Europene. Or, acum noi suntem într-un context în care politica externă este foarte, foarte importantă. Nu suntem în contextul de acum cinci ani, să spunem, acum suntem în contextul acestui război. Cum arată România din exterior din această perspectivă a afacerilor externe și a reprezentării?
Această poziție de reprezentant pentru politica externă este ocupată de oameni mai degrabă șterși și care să nu aibă un profil atât de marcant, pentru că statele membre țin să-și păstreze suveranitatea deplină asupra politicii externe și atunci poate fi pus cineva mai modest.
Aici ar intra președintele, pentru că el este un portret modest în galeria portretelor de astăzi, este cineva care a căpătat vechime în funcție, deci probabil că știe procedurile.
După părerea mea, felul în care e percepută activitatea sa în România va influența foarte mult negocierea de la anul în ceea ce-l privește, pentru că, evident, liderii europeni știu ceea ce știm și noi, că președintele e mai degrabă absent și asta s-ar putea să-l coste.
Spuneți-mi dacă totuși vedeți pe piața politică din România vreun candidat, un politician plin care să poată să obțină voturi suficiente pentru un mandat de președinte. Deocamdată vedem AUR că vine foarte puternic în sondaje.
Dintre cei care au spus că vor candida unul e Ludovic Orban, celălalt e Mircea Geoană, care nu a spus-o clar, dar toată lumea a înțeles, are și staff. Nu mi se pare că pot să răspundă unui asemenea portret. Nu îi văd pe Ludovic Orban sau pe Mircea Geoană președinți în portretul de care am vorbit.
Ceea ce încerc să fac deschizând discuția despre ce președinte e tocmai pentru a stimula dezbaterea.
Ar trebui să cerem ca președintele pe care îl alegem în 2024 să nu facă decât un mandat, pentru că miza, așa cum o văd eu pentru acest președinte, este aceea de a refonda republica. Sau monarhia. Ar trebui să avem un referendum consultativ pentru a clarifica chestiunea asta care n-a fost clarificată în 1991.
În 2029 vor fi 40 de ani de la Revoluție și cred că președintele trebuie să fie un om care să ofere societății ceva și pe urmă să plece, să nu-și facă un edificiu pentru el, ca să-și facă o Constituție pentru chipul lui, trebuie să fie cineva capabil pentru a croi un regim care să fie mai bun, mai stabil, mai previzibil decât ce am avut până acuma.
Să fie un președinte de tranziție, de fapt.